CelălALt ITTIHAD

Chiar vorbeam pe finalul anului trecut că Sânmărtean a fost pâlpâirea unui fotbal trist, plin de griji, pe alocuri deprimant. Acum, că a plecat şi el, ce am mai putea zice?! A plecat însăşi lumina, aşa că nici măcar nu mai are cine să o stingă.

Mircea Lucescu îl compara cu Lupu...Ca tip de jucător aflat pe cale de dispariţie, care mai joacă şi din plăcerea de a juca şi cumva de dragul publicului. Mă raportez la experienţa şi trăirile mele şi pot spune răspicat că genul acesta de fotbalişti m-au făcut mereu să merg la stadion cu o plăcere nedisimulată şi că fiecare atingere a lor de balon mă încânta. Fie că vorbim de ce se întâmplă în meci, de mişcările de încălzire, de tot ce vreţi. Ca un întreg ritual. Ştiam că Dănuţ iese ultimul la încălzire (aveam să aflu în timp: numai după ce îşi bea cafeaua şi mai trăgea o ţigară), aşa cum pe Arena Naţională tresăream când îl vedeam pe Lucian cu mişcări domoale îmblânzind mingea ori de câte ori se apropia de el. Sunt atât de puţini cei ca ei. Să ai senzaţia, pe care sunt convins că o împărtăşesc cu mulţi dintre voi, privindu-i că şi atunci când sunt deposedaţi e ceva natural, firesc, plăcut ochiului. Să ştie să piardă balonul cu stil şi să îşi păstreze în permanenţă un zâmbet, o privire ştrengărească, iar exteriorul piciorului să fie o prelungire a spiritului, o excrescenţă a geniului lor. Să se exprime cu...gheata, aşa cum un autor nepereche scrie, ori un actor bun dă replica. Asta ne-a adus Sânmărtean şi, da, plecarea lui ne lasă incomparabil mai săraci.

Mai departe, că tot am dus textul în zona asta, e dreptul lui să se îmbogăţească profitând de banii arabilor. Eu unul nu pot decât să îi mulţumesc că am avut privilegiul să îl văd pe viu driblând. Îi număr pe degetele unei mâini pe cei ca el...Mai sunt Hagi, Lupu, cum spuneam...Am mai rămas cu Pancu! Glumeam în decembrie cu veteranul Rapidului...Venise vorba de fotbalişti şi alături de nişte prieteni l-am complimentat spunându-i că misiunea noastră a microbiştilor e mai simplă ca oricând, pentru că în campionatul nostru fotbalişti români sunt doar doi: el şi Sânmărtean. Realist, şi-a însuşit complimentul fără falsă modestie şi a zis ceva de genul: „Aoleu, chiar! E sfărşit de an! Hai să îl sun pe celălalt să îi zic la mulţi ani...”.

Sigur că ar mai fi de discutat despre o aparentă inconsecvenţă a lui Victor Piţurcă. Cel care l-a evitat ani la rând pe mijlocaşul care ar fi putut aduce plusul acela de fantezie şi de spectaculozitate jocului tern şi inspid al naţionalei. Acum prima mutare e Sânmărtean. Pesemne rigidul selecţioner i-a lăsat locului unui antrenor care conştientizează nevoia microbiştilor (arabi, în cazul de faţă) de a vedea un fotbal plăcut ochiului.

A doua mutare a sa este Szukala. Din perspectiva lui Piţurcă e mai puţin important că a lăsat Steaua fără 50% din coloana vertebrală (vom avea timp să discutăm despre acest subiect), dar e greu să ne abţinem să judecăm totul în cheie...sentimentală. Vorbim de doi fotbalişti reprezentaţi de un agent care are o legătură persoanlă supremă cu Laurenţiu Reghecampf, cel care este la ora aceasta cel mai mare rival al fostului selecţioner. Mai mult, soţia antrenorului de la Hilal nu a ezitat să vorbească despre „Luci şi Lukasz” ca despre doi membri ai familiei, ai marii familii Prodan-Reghecampf. Să te ţii război fraticid! Al lor, dar şi al nostru! Al Hilalul lui Reghe şi Pinitilii şi Al Itihadul lui Piţi, Sânmărtean şi Szukala, cu tot cu staffurile lor numeroase...