Ultima barieră, cea mai grea

Cei mai mulți oameni sunt reticenți la schimbări. După ce se cristalizează
o dominație în vârful ierarhiilor, iubitorii sportului alb nu concep că acea eră ar putea ajunge la final. Sau măcar ar putea fi întreruptă, chiar dacă există semne clare că acel lucru urmează să se întâmple.

Așa cum era evident încă de la începutul anului, Roger Federer a coborât ștacheta, sau alții au ridicat-o prea sus pentru el. După ediția recent încheiată a Wimbledonului, elvețianul a ajuns până pe locul 5 în lume, lucru care îi supără pe fanii săi.

Încet, dar sigur, adversarii care l-au depășit – Djokovic, Nadal, Murray și chiar Ferrer – au dovedit o altă forță și mai presus de orice, constanță în rezultate. Cel mai bun jucător din istoria tenisului rămâne cu acea aură de neatins, însă în prezent, ceilalți sunt cei care apar tot mai des în lumina reflectoarelor.

După victoria spectaculoasă de la All England Club, Andy Murray a spart blestemul celor 77 de ani de așteptare, iar în acest moment deține două dintre cele patru titluri de Grand Slam puse în joc – US Open și Wimbledon.

După galopul de sănătate din finala cu Nole, prilejuită bineînțeles și de oboseala sârbului, dar asta nu îi ia cu nimic din merite învingătorului, Murray mai are de trecut un zid. Rând pe rând le-a dărâmat pe toate – victorii în turnee ATP, Masters Series, Grand Slam, Olimpiadă. Obstacolul rămas este reprezentat de prima poziție în lume.

Pentru Andy acela rămâne singurul vis neatins până în prezent. Care sunt șansele lui să realizeze acest lucru? Destul de mici. Jocului lui este extraordinar timp de 3 sferturi din sezon, însă suferă extrem de mult pe zgură. Deși a cucerit 28 de titluri în carieră, niciunul dintre ele nu a venit pe cea mai lentă suprafață. Cu un Nadal sănătos și la potențial maxim, cum a dovedit-o în acest an, Murray nu are cum să strângă punctele necesare pentru a urca pe prima treaptă. Aici vine asul din mâneca lui Djokovic.

Deși nu s-a impus niciodată la Roland Garros, liderul mondial este mereu prezent în fazele superioare ale turneelor organizate pe zgură. A cucerit titluri de Masters Series pe această suprafață și adună cu răbdare, precum o furnică, punctele care îi conferă prima poziție în lume. Pentru că acesta este singurul motiv pentru care nu se face încă rocada între primii doi jucător din circuitul ATP: lipsa rezultatelor pe zgură realizate de scoțian. În rest sunt egali, ba chiar în ultimele 12 luni cu un mic avantaj pentru Andy.

Nu spun că este imposibil pentru Murray. O formă de zile mari întinsă pe o periodă de 6-7 luni, cu două sau chiar trei turnee de Grand Slam pe an, îi pot șterge cu buretele inconstanța din timpul sezonului de zgură. Însă este foarte greu. Acest lucru a fost realizat doar de Federer, Nadal și Djokovic, care în urma acestor performanțe au dominat ierarhiile în ultimul deceniu.

Nole pare obosit, pare lipsit de șansă, parcă nu mai e același care a pus stăpânire pe circuit din 2011 și până în prezent. În următoarele luni, cel mai probabil, va ceda prima poziție, însă nu în fața lui Murray. În pole position pentru asta e Rafael Nadal. Care va reveni la fel de puternic precum în acest an, după accidentarea care l-a ținut departe de terenuri timp de 8 luni. Spaniolul nu are de apărat niciun punct până la finalul sezonului, deține controlul în ATP Race și doar o minune în poate salva pe Djokovic. Sau un impediment din punct de vedere fizic din partea lui Nadal.

Vremea celorlalți a venit, toți s-au bucurat de ascensiunea până pe Everestul clasamentului ATP. Rămâne de văzut când va reuși să depășească ultima barieră și Murray, însă prin tot ce a realizat în ultimele 12 luni, o merită cu prisosință.