Vechea meteahnă a sportivului român 

În startul acestui an am avut parte de mai multe mostre ale faptului că jucătorii români nu au încă un psihic format pentru momentele de maximă tensiune. Talent avem, speranțe cât cuprinde, dar când vine vorba de păstrarea calmului mai avem mult de muncit.

Victor Hănescu a risipit șansele unei victorii de orgoliu cu Ucraina în Cupa Davis, încă din prima zi. Acela era meciul pe care trebuia să îl câștige pentru a menține suspansul.

Cel mai bine clasat jucător din România a avut mai multe mingi de meci cu Ilya Marchenko, le-a ratat, iar apoi a pierdut în cinci seturi. Cu toate că Horia Tecău și Marius Copil au învins la dublu, efortul lor a fost în zadar, însă cu puțină concentrare puteam visa la o participare măcar în barajul pentru Grupa Mondială.

În acest moment, tenisul feminin se învârte în jurul Simonei Halep, care a uimit pe toată lumea prin performanțele ei din ultimul an și pătrunderea în top 10. Victoriile ei ne dau un imbold, o bucurie, o speranță că vom străluci din nou după decenii de așteptare. 

După cum a început sezonul putem trage concluzia că devine din ce în ce mai puternică din punct de vedere psihic, chiar dacă la US Open-ul de anul trecut a clacat și ea. Un mic detaliu, ploaia, și o întrerupere aferentă de scurtă durată au scos-o din ritm în partida cu Flavia Pennetta, atunci când avea o minge de set.

Chiar dacă a mai fost condusă în dese ori, sau a ratat șanse importante, constănțeanca a avut puterea să revină și a câștigat meciurile respective, iar aici mă refer în principal la duelurile cu Stosur de la Sofia, cu Lepchenko la Australian Open și Kanepi de la Doha.

Din păcate, la Doha, Sorana Cîrstea a repetat erorile lui Hănescu. Două mingi de set ratate cu Agnieszka Radwanska au fost suficiente pentru o predare totală. De la 5-4 și 40-15 nu a mai reușit niciun game, într-un meci pe care îl controla destul de autoritar până în acel moment.

Nu este vorba de lipsa calității sportive, deoarece loviturile au fost la locul lor, a făcut o adevărată mostră de virtuozitate în primul set, însă apoi totul a plecat de la partea mentală. Limbajul corpului, fizionomia ei, totul indica o capitulare definitivă. Radwanska nu a schimbat prea multe în jocul ei, dar a contorizat tacticos fiecare greșeală neforțată și a dat mâna învingătoare la fileu, la capătul unui meci care a lăsat impresia că putea avea altă soartă. Iar ea a depins doar de Sorana.

Nu este prima "pățanie" de acest fel din 2014. La finalul lunii ianuarie, la Pattaya, ea a avut două mingi de meci în sferturile de finală, cu Karolina Pliskova, le-a ratat, iar apoi a pierdut setul decisiv cu... 0-6. 

În același mod a explicat și Lucian Bute insuccesul cu Jean Pascal - "A fost o problemă la nivel psihologic, fizic am fost 100%".

Un lucru este cert. Românii au calitate, atunci când lucrurile merg bine, ele pot continua în același ritm până la final, moralul este de partea lor. Totuși, atunci când se împiedică de o anumită greutate, mai rar au puterea să revină.

Capacitatea respectivă le iese prin pori vecinilor noștri sârbi, sau altor nații, care indiferent de scor, disciplină sau fază a competiției, luptă până la capăt. Râmâne de văzut când vom putea dezvolta și noi acest cult, deoarece la talente neexploatate (cu mici excepții) și la speranțe, suntem campioni mondiali.