CONFIRMARE

10.06.2016, 16:30
cristina neagu

Desemnarea Cristinei Neagu, de către Federația Internațională, drept cea mai valoroasă handbalistă din lume în 2015 reprezintă întărirea mai multor stări de fapt, unele cunoscute, altele, nu. Neagu nu e o zână. E o muritoare care trudește, câștigă, zâmbește

S-a dovedit, fără putință de tăgadă, că Cristina Georgiana Neagu este o handbalistă care decide singură un meci. Care poate să strălucească. Și o face de fiecare dată când pune mâna pe minge. Că are un talent extraordinar. Că știe handbal mai mult decât oricare altă practicantă a acestui sport din întreaga lume.

Câștigătoare a Ligii Campionilor cu Buducnost Podgorica, din Muntenegru, cea mai bună marcatoare a respectivei competiții, cea mai valoroasă din lume la nivelul echipelor de club. Medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, împreună cu naționala României, pe care, de altfel, a tras-o, efectiv, după ea.

Golgeter al turneului final al ”mondialelor” din peninsula Scandiavă, cu 63 de reușite – dintre care 15 (CINCISPREZECE!!!) din 31 în sferturile de finală împotriva reprezentativei țării gazdă, Danemarca, 8 în semifinala contra Norvegiei, 10 în partida pentru medaliile de bronz câștigată de România în fața Poloniei. DESEMNATĂ: cea mai valoroasă handbalistă și cel mai valoros inter stânga din turneul final al aceluiași "mondial". Practic, Neagu a câștigat aproape tot. Spun aproape, încât nu a fost posibil ca România să devină campioană mondială.

În același timp, s-a confirmat că oricât de talentată ar fi o jucătoare, oricât de multe goluri ar marca, oricât de bine s-ar apăra, singură, nu poate să câștige titlul.
Neagu a demonstrat tutror celor care încă mai îndrăzneau să îi conteste valoarea că a trecut peste cele două sintuații delicate, groaznice chiar, din cariera sa: operația de la umărul drept și intervenția chirurgicală la ligamentele încrucișate. Un an și opt luni au ținut-o departe de teren aceste probleme de sănătate. Să nu ne gândim cum ar fi fost Cristina Georgiana Neagu aptă de muncă în perioada cât a lipsit, cât de mult ar fi progresat.

Prin prestațiile sale, Neagu a arătat că poate să se și apere. Perioada petrecută în Muntenegru i-a fost de real folos. La fel, colaborarea cu Dragan Adzic și cu Bojana Petrovic-Popovic. Acolo, e clar, Neagu a învățat cum este să te aperi cu adevărat. Lângă alte cinci jucătoare care mușcă din adversare la fiecare intervenție.

O altă confirmare: rămânâd în Muntenegru, prelungindu-și contractul cu Buducnost Podgorica, Neagu a dat o nouă probă de caracter. Era nerefăcută când Bojana Petrovic-Popovic – probabil, cea mai valoroasă handbalistă din lume în istoria acestui sport – i-a întins o mână și a garantat pentru ea. Cu eforturi extraordinare de ambele părți: Neagu și Buducnost, românca a redevenit handbalista sclipitoare, care face diferența.

Mulți au spus, de-a lungul vremii, că Neagu nu este interesată de echipa națională. Prin evoluțiile sale, Neagu a întărit că vrea să câștige absolut tot în tricoul cu tricolor. Anintiți-vă că, urmare a prestației sale excepționale, România a cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din Danemarca 2010 (prima clasare pe podium la întrecerile continentale). E cazul ca oamenii din Federația Română de Handbal să își pună mintea la contribuție, să arate creativitate, să aducă permanent lângă Neagu jucătoare de calitate. De diferite vârste. Altfel, s-ar putea trezi în situația în care Neagu nu vrea să se facă de ocară.

Din nou confirmare: după ce cucerise același titlu, de cea mai valoroasă handbalistă din lume, în 2010, când a tras reprezentativa României după ea până la bronzul CE, Cristina Georgiana Neagu a arătat că nimic nu a fost întâmplător. Adevărata confirmare a super-valorii, a super-talentului său uimitor. Constanța în prestații. Componentă importantă a valorii.
Finalmente, să nu uităm cum a fost desemnată cea mai valoroasă handbalistă din lume: prin votul specialiștilor și prin votul suporterilor, al fanilor, al celor pentru care se joacă, a celor care înseamnă rațiunea de a exista.

Peste 50% dintre specialiști au desemnată-o pe Cristina Georgiana Neagu drept cea mai valoroasă handbalistă din lume în 2015. Aruncați o privire în urmă și veți vedea cât de rar specialiștii au fost de aceeași părere când vine vorba de supremație.

Mai mult de 70% dintre voturile fanilor au desemnat-o pe Cristina Georgiana Neagu drept cea mai valoroasă handbalistă din lume în 2015. Este, practic, cea din urmă și cea mai prețioasă confirmare. Neagu înseamnă valoare, Neagu înseamnă magie, spectacol, artă, Neagu înseamnă performanțe uimitoare. Să ne bucurăm că este vorba de o româncă, să o prețuim, să îi arătăm iubirea noastră de fiecare dată când avem ocazia. Avem în România un diamant strălucitor, o minune, o valoare, o persoană de super-clasă în domeniul său. Din păcate pentru noi, performanțele sale sunt unicat. Altă româncă, alt român nu au mai performat așa de strălucitor în nici un domeniu. Iar Neagu a învățat să zâmbească de fiecare dată când muncește. Și se lasă în genunchi pentru a acorda autografe copiilor, ori pentru a face poze împreună cu ei. Și aceasta este o confirmare.

Sursa foto: Handbal Feminin

De același autor
Citeşte alte articole de George Parvan
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii

O situaţie mai puţin obişnuită s-a petrecut duminică, 9 august, pe DN2-E85, în judeţul Buzău, unde...

Descarcă aplicația Digi24

  • 22:15 LIVE Fotbal Club
  • 22:30 LIVE Superliga: Sepsi Sf. Ghe.-FCSB
  • 23:30 LIVE Fotbal Club
  • 23:00 Stirile Digi Sport
  • 23:30 Fotbal Club
  • 22:00 LIVE Super Cup: PSG-Aston Villa
  • 22:45 LIVE Fotbal European
  • 23:00 LIVE Super Cup: PSG-Aston Villa
  • Vezi tot programul
  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 23:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Manchester City v Liverpool, Carabao Cup, Fourth Round, Football, Etihad Stadium, Manchester, UK - 22 Dec 2022

    FOTBAL: Plymouth - Exeter City, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (29.09.2024)

    FOTBAL: Sepsi - FCSB, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (15.02.2026)

    FOTBAL: Botoșani - Corvinul, ora 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digisport, ora 16:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto Interzis: Leo Messi, decizie radicală la înmormântarea tatălui său! Cum a fost surprins la cimitir

messi

Ce ofertă: 115.000.000 de euro pentru transferul lui Arda Guler!

ardaguler

Noul portar de la Dinamo i-a atras atenția unei actrițe din România: ”Am fost împreună în altă viață”

oana ionita

Darius Olaru, primul GOL în Belgia! Românul a marcat și a contribuit la o mare umilință

olaru

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media