HUH! Au câștigat cei ce suferă

Succesul Portugaliei a reprezentat o izbândă a celor ce suferă. A imigranților portughezi care fac muncile pe care francezii nu le vor. A celor 11 milioane dintr-o țară ce are un nivel de trai mult sub cel al francezilor. A celor care și-au dorit să vadă un fotbal spectaculos și au primit un fotbal care aduce trofee.

Fernando Santos, selecționerul de 62 ani al Portugaliei, este întruchiparea suferinței. ”Priviți cu atenție această echipă. Ne vom revedea în 10 iulie. Suntem, cu toții, o echipă care muncește, care știe să joace, care știe să sufere, care știe să câștige”, spunea, încă din startul EURO 2016, Santos.

Om trecut prin multe în viață, care a antrenat toate cele trei mari forțe fotbalistice ale Portugaliei, Benfica Lisabona, Sporting Lisabona, FC Porto, printre altele. Felul său de se mișca pe marginea terenului, în timpul meciurilor, de a se comporta, îți dă impresia că ai de a face cu un bătrân înțelept, care strigă către nepoți, când aceștia fac vreo poznă. Îi ceartă, în urechiază, le dă câte o palmă pe spate. Îi îmbrățișează și în laudă când fac un lucru bun. Știe să se poarte și cu răsfățații sorții, gen Cristiano Ronaldo, Pepe, Nani, Ricardo Quaresma, care privesc viața la adăpostul milioanelor de euro din cont, dar și cu oamenii care cară apă, piane, târnăcoape, tot ce este nevoie. A găsit modalitatea să îl facă pe Cristiano Ronaldo unul dintre cei mai altruiști fotbaliști din lume. L-a împăcat cu suporterii din Țara Fadoului, cărora le-a spus mereu că starul de la Real Madrid muncește pentru naționala țării sale. Săracul plecat din Madeira.

Rămași chiar fără vedeta lor, după un sfert de ceas, portughezi și-au adus aminte motivul prezenței lor la EURO 2016. Trofeul. Orice, doar ca să câștige titlul european. Nu a mai contat că Portugalia nu învinsese Franța de 41 ani! Nici că finala EURO 2016 s-a jucat chiar în inima Franței, chiar pe Stade de France, special construit ca să fie templul al ”cocoșilor galici”.
Să joci frumos?! Să practici un fotbal care să încânte ochiul?! Cine spune că așa ceva îți aduce titlul de campion european?! Să suferi?! Da, asta, da! Munca, multă, multă, multă. Suferință. Suferință. Și iar suferință. Asta, cu siguranță garantează succesul. Plăcerea de a te mișca. De a lupta pentru țara ta. Chiar și când înseamnă suferință. Sau mai ales atunci.

Fotbaliștii pregătiți de Fernando Santos au jucat pentru cei 11 milioane de conaționali care trăiesc în Portugalia, pentru celelalte câteva milioane de imigranți. Din care, unii, mai mult de un milion de suflete, trudesc chiar în regiunea pariziană. Unde fac, de cele mai multe ori, munci pe care localnicii, cetățeni francezi prin naștere, le refuză. Pentru că este dreptul lor ereditar.

În sondajele efectuate în Franța în timpul EURO 2016 a ieșit la iveală faptul că peste 75% dintre francezi cred că o victorie la campionatul european din țara lor le-ar schimba modul de viață. În subsidiar, a se înțelege că mai mult de trei sferturi dintre francezi s-au identificat cu reprezentativa de fotbal a țării lor. Și au suferit.

Până la urmă, despre asta este vorba. Important este ca poporul tău, oamenii obșnuiți, să simtă că ești unul de-al lor. Care muncește. Câștigător sau perdant, milionar din fotbal sau practicant la început de carieră, om care încă nu ai ai conturi care să te protejeze, totul este ca ai tăi conaționali să spună ”Au suferit. Au muncit. Au talent. Ba, nu au talent, dar au alergat din zori până în seară. Nici nu mai contează rezultatul de pe tabela de marcaj. Important este că ne-au reprezentat. Ne-am regăsit în ei. În atitudinea lor”.

Fotbalul, adevărat fenomen social al zilelor noastre, e un mod de viață. Poți doar să trăiești. Uneori, cum îți place. De cele mai mult ori, așa cum poți.
Huh! S-a terminat EURO 2016. Huh! Strigătul de luptă al islandezilor – un fel de spartani ai zilelor noastre – aplauzele lor sacadate au impus un mod de a trăi. Pe care ni-l vom aminti mereu. Ca și pe irlandezii care i-au cântat, într-un tren din Bordeaux, unui copil, până când a adormit înfășurat în drapelul suporterilor de peste Canalul Mânecii. Fotbal. Huh! Un mod de comunicare. Huh! Un mod de a fi. Huh!