Omul și banca

Românul s-a născut poet. "Că nu e om să nu fi scris o poezie". Poate că nu vă e străin versul dintr-un cunoscut cântec. Românul e, deopotrivă, romantic. Chiar şi atunci când îşi altoieşte sălbatic consoarta şi odraslele. Zice, de fiecare dată, că o face pentru o cauză bună. Iar "educaţia cu nuiaua" e printre argumentele cel mai des întâlnite. Ca şi printre motivele pe care reprezentanţi a diverse generaţii le aduc întru justificarea rezultatelor jalnice la examenul de bacalaureat. De anul acesta, din cei precedenţi.

Romanticul român e în stare, în acelaşi timp, să vină cu flori pentru femeia iubită, să cumpere jucării copiilor, să spună "Sărut mâna!" soacrei, să ofere un stilou socrului.

Ori să-şi scoată întreaga familie la iarbă verde. La ceea ce se numeşte "un grătar". De zici că naţia, toată, e una de grataragii. Care mai de care mai priceput. Ori, măcar, la o plimbare. În parc. Câte mai există. Şi, firesc, banala, dar atât de utila bancă. Folosită în fel şi chip. De cei mici, să se cocoaţe, să alerge, să o sară. De biciclişti, de roleri, de utilizatorii de skateboard, ca punct de reper, tocmai bun de ocolit. De cei vârstnici, ca remediu pentru dureri de tot felul, ostoite într-un scurt popas. De îndrăgostiţi, pentru îmbrăţişări şi săruturi.

Evident, există şi … banca. Aceea care produce coşmaruri românilor. Cea pe care majoritatea o priveşte ca pe un jefuitor – nu mai mare decât reprezentanţii vremelnici ai statului - dar de care nu se pot lipsi. Unii dintre tineri nici măcar această "satisfacţie" nu au, căci nu sunt … eligibili.
Banca de date. Puţini se gândesc la aşa ceva. Tot ce acumulează un om, colegii, prietenii, rudele, cunoştinţele. Un muncitor. Un manager. Să-şi noteze. Dacă nu pe hârtie, căci la modă sunt notebook, tabletă, smartphone, măcar în minte. Iar de la acele informaţii, trăiri, fapte, pornind, să facă, rapid, conexiuni. La momentul potrivit.

Ca un antrenor. Puţini sunt cei din handbalul românesc care au primit recunoaştere unanimă. Măcar pe cea a majorităţii. Printre aceştia se numără, cu siguranţă, Eugen Trofin. Supranumit "nea Măndel". Omul care, ori gânditor, ori agitat, în plin meci, găsea soluţii pentru echipa sa în raport cu adversarii. Ca un adevărat Merlin. Ca un vrăjitor care are în permanenţă bagheta magică la dispoziţie.

În scurt timp, prin septembrie, de fapt, băncile vor primi noi … musafiri. Elevii, studenţii. Unele dintre echipe, au deja noi oameni pe bănci. Antrenori. Tineri. La început de carieră. Horaţiu Paşca, la "U" Jolidon Cluj, Carmen Amariei la SCM Craiova. Alţii, care au trecut de pragul de novice al primei ligi de handbal de la noi: Simona Gogîrlă, Cristian Preda, Florentin Pera. Însă, la rândul lor, tot neexperimentaţi. Antrenori la echipele feminine de handbal. La masculin, schimbul de generaţii s-a făcut mai de mult. Constantin Ştefan, Vlad Caba, Eliodor Voica, Sebastian Bota, Leonard Bibirig, Răzvan Bernicu.

În precedenta ediţie de campionat a mai fost pe aici un "rătăcit". Jakob Vestergaard. Cel care a făcut Oltchim să strălucească prin joc. Nu şi prin îndelipnirea visului cel mare: cucerirea Ligii Campionilor. Luat la refec de cei neaoşi, de autohtoni, în primul rând pentru capitalul defect de a fi străin, Vestergaard a lăsat urme adânci. Le-au perceput şi speciliştii, şi, mai ales, cei care dau farmec sportului: suporterii.

Pentru că handbalul e un colţ de lume aparte, un domeniu în care România a performat şi are şanse să urce iar, iar şi iar în vârful ierharhiei mondiale, vă invit să luaţi loc pe o bancă şi să vă gândiţi: există un personaj "deux ex machina" care să ne scoată iar în faţă?! Poate un singur om să reformeze întreg sistemul?! Sau, doar, mai punem o şipcă, mai batem un cui, şi dregem banca?!

Ştiinţa prin care omul şi banca devin un întreg funcţional există şi aici, lângă Carpaţi, aproape de Dunăre şi de Marea Neagră. Totul e să nu alunece printre degete.