Pe ușa din față

Reprezentativa masculină de handbal a Germaniei a cucerit al doilea titlu european în Polonia, după ce ajunsese la CM Qatar 2015 împinsă de la spate de foamea de bani a celor din Federația Internațională de Handbal.

Jucătorii care câștigă bani frumoși în 1.Bundesliga, dar care în tricoul Mannschaft făceau figurație, au fost lăsați să bea bere în fața televizoarelor. Hainer Brandt, fostul selecționer, nu a avut tupeu. A trebuit să apară acest islandez, Dagur Sigurdsson (născut pe 3 aprilie 1973, fosta extremă stângă în naționala țării sale, participant la Jocurile Olimpice Atena 2004, ca jucător; ex selecționer al Austriei, 2008-2010), ca să scuture toată lumea handbalului din Germania. Să pună lucrurile în matca lor firească.

Obișnuit cu 1.Bundesliga, cea mai puternică întrecere între cluburile unei țări din aceasta lume, Dagur și-a luat pix, hârtie, laptop și a plecat liniștit prin țară. Prin Germania. A bătut întâi la ușa televiziunii care transmite meciurile din prima ligă. Le-a cerut să îl ajute. Să pună meciurile în așa fel încât să poată să vadă din sală măcar jumătate dintre disputele programate în fiecare rundă. Nimeni nu știe în ce gamă a cântat, dar e cert că i-a sensibilizat pe cei care scot o grămadă de bani din conturi ca să dea meciurile la televizor.

Era, oricum, obișnuit cu 1.Bundesliga. A fost antrenor la Fuchse Berlin din 2009 până în 2015. Timp în care a reușit să aducă o Cupă a Germaniei în vitrina echipei din capitala Deutschland.

De fapt, de acolo a fost propulsat selecționer al Germaniei. De managerul Fuchse Berlin, Bob Hanning, care este și vicepreședinte al Federației Germane de Handbal și trage toate sforile prin forul respectiv.

Scurtă privire în urmă. În 2015, în Qatar, Germania a ajuns cărată cu roaba, împinsă din spate cu greu de șeful Federației Internaționale, Hassan Moustafa, grație unui ... wild-card, fapt nemaiauzit în handbal. A terminat pe locul 7. Însă, în momentul respectiv, Dagur Sigurdsson încă avea dubla legitimare: Fuchse Berlin / Mannschaft.

Din 2015 a rămas doar selecționer al Germaniei. I-a taiat, din start, de pe listă pe cei cu nume mari. Vedetele au rămas acasă. A adus puști. Tineri. Sânge proaspăt. A avut și înlocuitori pregătiți pentru cei doi accidentați: Christian Dissinger și Steffen Weinhold. Însă, nu ... a avut rezerve. După cum chiar Sigurdsson spune, germanii sunt, toți, handbaliști care evolueaza meci de meci în 1.Bundesliga. Mai mult sau mai puțin timp, este adevărat. Dar în handbalul de astăzi nu mai există titulari și vedete.
Iar Germania, cu excepția primului meci pierdut în fața Spaniei, a câștigat tot la Campionatul European din Polonia. Culminând cu finala, în fața aceleași echipe a Spaniei.

Al doilea titlu din istorie, după acela din 2004. Privind în urmă, la ediția din 2014, Germania privea la televizor turneul final.
Unul, obținut cu trudă multă, fără staruri, fără surle. Nici vorbă de trâmbițe. Poate, doar la primirea triumfală la întoarcerea acasă, cu trofeul în brațe și medaliile de aur ținute cu mândrie în mâinile bătătorite de muncă.

De astă dată, Germania a devenit campioană europeană pe merit. Pe ușa din față.