Regina, poporul și căpitanul

CONDOLEANȚE!

Principesa de Edinburgh, de Saxa Coburg și Gotha, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii. Soția regelui Ferdinand al României. Supranumita „mama răniților” și „regina-soldat”, în timpul primului război mondial. Perioadă în care, alături de doamnele de la curtea regală română a lucrat direct pe front, sub ploaia de gloanțe și obuze, în spitalele de campanie. A coordonat, în același timp, activitatea unei fundații de caritate. A rămas în memoria românilor pentru bunătatea sa, pentru curajul, abnegația, dăruirea arătate față de toți cei aflați la nevoie. Regina Maria, împreună cu regele Ferdinand, au reprezentat perechea suverană a României moderne. Exemplu de rigoare, de civilizație, de bun simț, de OMENIE. Din nefericire pentru noi, monarhia n-a avut suficient timp să impună astfel de calități în spațiul mioritic. Exemplul, însă, rămâne, de povestit celor care vor veni după noi. Și, mai ales, de aplicat. Zi de zi.

CONDOLEANȚE!

Marija Jovanovic. Născută în ceea ce se numea în sistemul comunist ex-iugoslav Titograd. În Podgorica. Handbalista. Vicecampioană olimpică la Londra 2012 cu Muntenegru. Campioană europeană tot în 2012, în Serbia. Tot cu Muntenegru. Țara cu aproximativ 660.000 locuitori.
Muntenegru. Locul unde s-a scris o pagină neagră a României. Unde au murit 19 români (asta se știe la ora când scriu, cu sufletul sfâșiat, aceste rânduri). Într-un accident nefericit. Toate televiziunile din lume au mediatizat accidentul și reacția formidabilă a celor din Muntenegru. Care au sărit imediat. Cu mic și mare, cum se spune pe la noi. Pentru a-i ajuta pe răniți. S-au așezat cuminți la rând pentru a dona sânge. Pentru transfuziile necesare românilor. Ca să dea viață unor OAMENI. Niște necunoscuți. Aflați într-o cumplită încercare a vieții în țara lor. Mare cât un sector al Bucureștiului.

CONDOLEANȚE!

Mai mult decât atât, Marija Jovanovic a donat și ea sânge. Nu neapărat pentru că jucase la Oltchim, campioana României, ci, pur și simplu, pentru că a simțit că era nevoie.
Când a venit de la Buducnost Podgorica, era căpitanul echipei. Când a pleca de la Oltchim la Asrahanocika Astrahan era tot căpitan al echipei.
Un an a jucat (și) cu Katarina Bulatovic. Considerată de mulți cel mai valoros inter dreapta din lume. Katia a postat pe pagina sa de Facebook „Condoleanțe românilor! Mulțumiri compatrioților mei pentru ajutor!”. Fără a preciza că și ea, ca și Marija, au participat activ la „ajutorul dat românilor”.
Aceeași Katia acuzată de un fost conducător de club că ar fi vândut meciul din semifinalele Ligii Campionilor contra echipei din Gyor, unde s-a și transferat Bulatovic. Nu cred că merită vreun răspuns presupusa hidoasă acuzație.

CONDOLEANȚE!

Condoleanțe! Familiilor celor cumplit loviți de soartă. Condoleanțe! Lipsei de educație, de bun simț, de omenie arătată de unii dintre noi. Maria, atât Regina, cât si căpitanul, dar și Katia, ne-au arătat ce simplu e să fii OM. Atunci când viața ți-o cere. De fapt, mereu. Fără emfază. Poate că și acesta e un motiv pentru care Muntenegru și Buducnost (care, între noi fie vorba, înseamnă Viitorul) câștigă trofeu după trofeu. Cât au adunat alții în zeci de ani. Doar că medaliile cuvenite Mariei, Marijei, Katiei nu au preț. Fiindcă sunt OAMENI.