România lor și România noastră

17.04.2014, 20:38
de sters-George Mihail PARVAN-1

Au dominat lumea vreme de aproape două decenii. Așa cum nici un sport de echipă de la noi nu a mai făcut-o. Din 1961 până în 1974. Mulți spun că atunci handbal jucau doar vreo câteva țări.

Însă, fără discuție, EI erau cei mai buni. Noi, cei de azi, privim, uneori, în sus, cu obidă, alteori, cu speranță. România lor diferă clar de România noastră. Asta nu înseamnă să nu-i respectăm. E ca și cum ne-am blama, unii, părinții. Fără să ne întrebăm: noi ce am făcut?!

50 ani de la extraordinara victorie din Praga, 25-22 cu Suedia. După ce, în semifinale, ROMÂNIA eliminase Cehoslovacia cu 16-15. Acolo se jucase, de fapt, titlul mondial. 40 ani de la izbânda formidabilă din Berlin, 14-12 contra gazdelor din RDG.

Puncte de reper în handbal. Cărora li se alătură Dortmund 1961: ROMÂNIA - Cehoslovacia 9-8, după prelungiri, și Paris Bercy 1970, ROMÂNIA - RDG 13-12, tot după prelungiri.

Nici o altă reprezentantă a sporturilor de echipă de la noi nu a reușit așa ceva. Să domine întreaga planetă timp de aproape două decenii.

Contestatarilor, celor care spun că handbal jucau vreo 8-10 țări în perioada respectivă, li se poate răspunde simplu. În ce domeniu, oricare, ROMÂNIA a mai dominat lumea, chiar dacă erau doar câțiva competitori?!

ROMÂNIA Praga 1964: Mihai REDL, Ioan BOGOLEA, Ioan POPESCU, Virgil TALE, Mircea COSTACHE I, Mircea COSTACHE II, Gheorghe GRUIA, Petre IVĂNESCU, Hansi MOSER, Olimpiu NODEA, Aurel BULGARIU, Virgil HNAT, Iosif IACOB, Cezar NICA, Cornel OȚELEA; antrenori: Ioan KUNST-GHERMĂNESCU, Neculai NEDEFF, Eugen TROFIN

ROMÂNIA Berlin 1974: Cornel PENU, ȘTEFAN ORBAN, Alexandru DINCĂ, Liviu BOTA, Marin DAN, Mircea GRABOWSKI, Gabriel KICSID, Mircea ȘTEF, Constantin TUDOSIE, ȘTEFAN BIRTALAN (43 goluri, cel mai bun marcator al CM), Adrian COSMA, Roland GUNESCH, Cristian GAȚU, Ghiță LICU, Werner STOCKL, Radu VOINA; antrenori: Oprea VLASE, Neculai NEDEFF.

Dintre ei, Ivănescu (aur la CM 1961, golgeter, cu 24 reușite, aur și la CM 1964), Oțelea (singurul român triplu campion al lumii, 1961, 1964, 1970), Moser (1961, 1964), Nodea (1961, 1964), Costache II (1961, 1964), Gruia (1964, 1970), Nica (1964, 1970), Popescu (1964, 1970), Penu (1970, 1974), Orban (1970, 1974), Penu (1970, 1974), Kicsid (1970, 1974), Birtalan (1970, 1974), Gunesch (1970, 1974), Gațu (1970, 1974, catalizatorul acțiunii), Tudosie (1974), Dan (1974), Grabowski (1974), Bota (1974), Ștef (1974), Stockl (1974), Voina (1974) au depănat amintiri timp de două zile în București. Lor li s-au alăturat Gheorghe Goran, Mihail Marinescu, Titus Moldovan, Valentin Samungi, campioni mondiali în Paris 1970. Personajul bonom neculai Nedeff a ținut frâiele ca în vremurile când antrena, fiind singurul tehnician din lume de 7 (ȘAPTE!) ori campion mondial. Nu a fost prezent, dintre foștii medaliați cu aur la "mondiale" în viață, Iosif Iacob (1964).

Foști sportivi excepționali, s-au bucurat, au rememorat vremurile de glorie. Au zâmbit camerelor de luat vederi, aparatelor de fotografiat. Apoi, liniștiți, au redevnit oameni obișnuiți. Pentru asta îi admirăm, pentru asta îi respectăm, pentru asta îi omagiemȘ pentru că au fost CAMPIONI MONDIALI LA HANDBAL. Jucători și antrenori.

A spune că medaliile lor de aur sunt mai puțin valoroase decât cele din zilele noastre este impietate. E mai ceva decât crima de lezmajestate. Să încerci să îi ignori, e mai rău. România lor era în vârful ierarhiei planetare. România noastră se uită de jos în sus, uneori, cu obidă, alteori, cu speranță. Să-i respectăm pentru ceea ce au făcut și pentru ceea ce au fost. CAMPIONI AI LUMII.

Orice român știe cine au fost Nadia, Hagi, Năstase. Handbaliștii au fost, cândva, generațiile de aur. Și așa vor rămâne. Încercând, acum, fără succes, să le știrbim statuile, ne negăm pe noi, cei de astăzi. E ca și cum le-am reproșa bunicilor, mătușilor, unchilor, părinților, că nu suntem geniali, miliardari, președinți. Uitând că ne-au îmbrăcat, că ne-au dat de mâncare, că ne-au susținut în școli, că ne-au strâns în brațe când ne loveam și plângeam.

De același autor
Citeşte alte articole de George Parvan
Digi24
Cancerul lui Joe Biden „s-a răspândit” şi este „foarte dureros și debilitant”, dezvăluie fiul său Hunter
Cancerul lui Joe Biden „s-a răspândit” şi este „foarte dureros și debilitant”, dezvăluie fiul său Hunter

Cancerul de prostată al fostului preşedinte american Joe Biden s-a răspândit şi la alte părţi ale...

Descarcă aplicația Digi24

  • 13:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 13:30 Fotbal European
  • 14:15 Stirile Digi Sport
  • 14:30 LIVE Bundesliga 2: Energie Cottbus-Hannover
  • 15:10 LIVE Stirile Digi Sport
  • 15:30 LIVE Bundesliga 2: Energie Cottbus-Hannover
  • 16:30 LIVE Liga 2: Chindia Targoviste-Metaloglobus
  • 17:20 LIVE Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • ghita

    FOTBAL: Energie Cottbus - Hannover, 14:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Heart of Midlothian's Cameron Devlin (right) slides in on Celtic's Callum McGregor during the William Hill Premiership match at Celtic Park, Glasgow. Picture date: Saturday May 16, 2026.

    FOTBAL: Kilmarnock - Celtic, 15:30, în direct pe Digi Sport 2

  • FOTBAL: Chindia - Metaloglobus, 16:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Celtic v Rangers - William Hill Premiership

    FOTBAL: Rangers - Hibernian, 18:00, în direct pe Digi Sport 2

  • Screenshot 2026-08-02 122904

    FOTBAL: Petrolul - Oțelul, 18:30, în direct pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-UNIVERSITATEA CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (17.05.2026)

    FOTBAL: Universitatea Craiova - FC Argeș, 21:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Rodri nu stă la discuții! Decizia luată, după ce Manchester City a refuzat oferta Barcelonei

profimedia-1117701950

Lovitură de teatru, cu o zi înainte de nuntă: Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez!

Globe Soccer Awards 2024

Exclusiv ”Mi-a zis MM: `Bă, Gigi, nu ai văzut așa ceva!”. Becali s-a convins după 29 de minute și a luat decizia: OUT

FOTBAL:FCSB-FK AUDA, PRELIMINARIILE CONFERENCE LEAGUE (23.07.2026)

Foto Mihaela Rădulescu a fost ”ștearsă complet” și nu s-a mai putut abține: ”Trebuie să le fie frică de mine”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media