TRANZIȚIE NEREUȘITĂ

Claude Onesta a fost pentru ultima dată pe banca reprezentativei masculine a Franței. Didier Dinart, pentru a doua oară

Omul care a adus echipa masculină de handbal a Franței în vârful ierarhiei mondiale, Daniel Constantini, a fost urmat de Claude Onesta. Titlul european, urmat de cel mondial, apoi, de cel olimpic, au poposit, rând pe rând, în vitrina cu trofee a Federației Franceze de Handbal. În mod repetat.

Șefii FFH au folosit o metodă simplă. După retragerea lui Constantini l-au numit pe Onesta.

Să luăm, pe rând, personajele. Daniel Constantini, născut în 31 octombrie 1943, în Marsilia, a reformat complet segmentul masculin al handbalului francez, sprijinit necondiționat de conducerea FFH. A preluat naționala ”cocoșului galic” în 1985, când se afla în grupa valorică C, pe locul 19, și a dus-o la cucerirea a două titluri mondiale (Islanda 1995 și Franța 2001). A fost votat, în 26 august 2010, cel mai valoros din istoria handbalului din întreaga lume. A întrunit peste 80% din sufragii, fiind urmat de Bengt Johansson (Suedia), cu 6.88%, de Igor Trchin (URSS) și de Ioan Kunst-Ghermănescu (ROMÂNIA), fiecare dintre cei doi, 3%.

Claude Onesta, născut în 6 februarie 1957, în orășelul Albi, lângă Toulouse, în sudul Franței. Selecționer al reprezentativei masculine a Franței din 2001 până în 2016. Perioada extraordinară a segmentului masculin al handbalului francez, cu trei titluri europene (Elveția 2006, Austria 2010, Danemarca 2014), trei titluri mondiale (Croația 2009, Suedia 2011, Qatar 2015), două titluri olimpice (Beijing 2008 și Londra 2012).

Onesta a reușit ceea ce celebrul său predecesor, Constantini, nu reușite. Medalii de aur la campionatul european și la jocurile olimpice. În plus, sub comanda lui Onesta, Franța a înregistrat ceea ce nu reușise nimeni în această lume până atunci: să dețină simultan toate titlurile importante: cel continental, cel mondial, cel olimpic.

Șefii FFH au ales, în cazul lui Didier Dinart (născut în 18 ianuarie 1977, în Pointe-Pitre, Guadelupa, posesiune franceză), metoda tranziției. Fostul apărător, triplu câștigător al Ligii Campionilor cu Ciudad Real, a colaborat cu Onesta la două turnee finale. Cel al Campionatului European din Polonia și cel al Jocurilor Olimpice din Rio de Janeiro. La ”europene”, Franța, deținătoare a titlului, a terminat pe locul 5. La Jocurile Olimpice din Rio de Janeiro, Franța, din nou deținătoare a coroanei, a pierdut finala în fața Danemarcei, 26-28, la pauză, 14-16.

Locul 5 nu este, indiscutabil, o performanță. Pierderea aurului olimpic, nici atât. Toate acestea trebuie privite într-un anumit context. Franța venea, în ambele cazuri, din vârful ierarhiei. A pierdut, cu Dinart pe bancă, atât titlul european, cât și pe cel olimpic. Două rateuri consecutive, fiecare cu explicațiile sale.

Pentru un antrenor tânăr, la început de carieră, nu este deloc un start rău. Când, însă, pregătești reprezentativa masculină a Franței, așteptările sunt ... aur, aur, aur! Depinde câtă răbdare au șefii FFH cu Dinart. E vorba de o istorie care cuprinde, pe lângă alte medalii de argint și de bronz, 5 (cinci) titluri mondiale, 3 (trei) titluri europene, două titluri olimpice.

Este, practic, cea mai de succes echipă națională de handbal din lume din întreaga istorie a acestui sport. Iar dacă Franței handbalistice nu i se asigură conducerea potrivită, de aici poate să înceapă declinul.