Jackpot! Câți bani și-a asigurat Universitatea Craiova, după calificarea istorică în faza ligii Conference League
articol scris de Digi Sport28.08.2025, 22:27
Universitatea Craiova a învins-o cu 3-1 pe Istanbul Bașakșehir și s-a calificat în faza ligii Conference League, scor general 5-2.
Conference League SuperLiga: Csikszereda - FC Botoșani, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1
O performanță istorică a echipei lui Mirel Rădoi, care este prima formație a Universității Craiova calificată în faza principală a unei competiții continentale de la reînființare.
- Toate meciurile Universității Craiova din faza ligii Conference League se văd în direct la Digi Sport, din 2 octombrie
Universitatea Craiova, cec de 3,17 milioane de euro de la UEFA după calificarea în Conference League
O realizare importantă care este recompensată pe măsură. Doar pentru calificarea în faza ligii Conference League, Universitatea Craiova are asigurat un cec de la UEFA în valoare de 3,17 milioane de euro.
Încasările Universității Craiova pot crește pe parcursul sezonului european, pentru că fiecare rezultat pozitiv în Conference League este premiat.
Un egal în în faza ligii Conference League este recompensat cu 133.000 de euro, în timp ce fiecare victorie aduce un bonus de 400.000 de euro.
O clasare în Top 8 în faza ligii aduce un premiu de 400.000 de euro, în timp ce echipele calificate în primăvara europeană de pe locurile 9-24 sunt recompensate cu câte 200.000 de euro.
Prezența în optimile Conference League aduce încă un bonus, de 800.000 de euro, iar formațiile calificate în sferturi primesc 1,3 milioane de euro.
Semifinalistele Conference League sunt recompensate cu 2,5 milioane de euro, finalista primește 4 milioane de euro, iar marea câștigătoare a trofeului este plătită cu 7 milioane de euro.
Universitatea Craiova își va afla adversarii din faza ligii Conference League vineri, începând cu ora 15:00, la tragerea la sorți care va fi transmisă în direct la Digi Sport 1.
Etichete: uefa , premii conference league , universitatea craiova istanbul basaksehir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte Traian Băsescu spune că e nevoie de un „liberal 100%” care să îndeplinească...