Din 1956 nu s-a mai întâmplat! Detaliul remarcat, după ce France Football a publicat lista pentru Balonul de Aur
articol scris de Digi Sport07.08.2025, 18:13
În cursul zilei de joi, 7 august, France Football a publicat lista celor 30 de nominalizați la câștigarea Balonului de Aur, premiu care se va decerna în data de 22 septembrie.
Fotbal Baraj SuperLiga: Chindia - Farul, sâmbătă, 17:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Așa cum era de așteptat, PSG are cei mai mulți reprezentați, la capătul unui sezon istoric, în care a câștigat tripla istorică și a jucat și finala de la CM al Cluburilor, pierdută împotriva celor de la Chelsea, scor 0-3.
VIDEO PSG - Inter 5-0, finala UCL
Din 1956 nu s-a întâmplat ca Ligue 1 să fie cel mai bine reprezentat campionat la Balonul de Aur
Potrivit L'Equipe, de 69 de ani (prima ediție) nu s-a mai întâmplat ca Ligue 1 să fie campionatul care are cei mai mulți nominalizați (9, toți de la PSG) la prestigiosul trofeu individual.
La Liga, cu Barcelona (4) și Real Madrid (3) are 7 reprezentanți, iar Premier League la fel. Bundesliga este următorul campionat, cu 4, în timp ce Serie A are trei nominalizați.
Începând cu anul 2009, Barcelona și Real Madrid au dominat această scenă, având în vedere că acolo au evoluat doi dintre cei mai buni jucători din istorie, Leo Messi și Cristiano Ronaldo. Din tabăra ”Galacticilor” au mai reușit să câștige și Luka Modric, respectiv Karim Benzema.
În prezent, Rodri este deținătorul Balonului de Aur, dar mijlocașul spaniol nu a jucat aproape deloc în sezonul trecut din cauza accidentării grave suferite (ruptură de ligamente încrucișate), astfel că nu figurează pe listă.
Lista celor 30 de nominalizați la Balonul de Aur 2025
- Jude Bellingham (Anglia/Real Madrid)
- Ousmane Dembele (Franţa/PSG)
- Gianluigi Donnarumma (Italia/PSG)
- Desire Doue (Franţa/PSG)
- Denzel Dumfries (Olanda/Inter Milano)
- Sehrou Guirassy (Guineea/Dortmund)
- Erling Haaland (Norvegia/Manchester City)
- Viktor Gyokeres (Suedia/Sporting CP)
- Achraf Hakimi (Maroc/PSG)
- Harry Kane (Anglia/Bayern Munchen)
- Khvicha Kvaratskhelia (Georgia/Napoli, apoi PSG)
- Robert Lewandowski (Polonia/FC Barcelona)
- Alexis McAllister (Argentina/Liverpool)
- Lautaro Martinez (Argentina/Inter Milano)
- Scott McTominay (Scoţia/Napoli)
- Kylian Mbappe (Franţa/Real Madrid)
- Nuno Mendes (Portugalia/PSG)
- Joao Neves (Portugalia/PSG)
- Pedri (Spania/FC Barcelona)
- Cole Palmer (Anglia/Chelsea)
- Michael Olise (Franţa/Bayern Munchen)
- Raphinha (Brazilia/FC Barcelona)
- Declan Rice (Anglia/Arsenal)
- Fabian Ruiz (Spania/PSG)
- Virgil van Dijk (Olanda/Liverpool)
- Vinicius (Brazilia/Real Madrid)
- Mohamed Salah (Egipt/Liverpool)
- Florian Wirtz (Germania/Bayer Leverkusen)
- Vitinha (Portugalia/PSG)
- Lamine Yamal (Spania/FC Barcelona)
Etichete: ligue 1 , balonul de aur , nominalizatii la balonul de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al...