Oficial Transfer înainte de CFR Cluj - Lugano
articol scris de Digi Sport26.07.2025, 10:11
CFR Cluj va primi vizita elvețienilor de la Lugano, în Gruia, în manșa retur a turului doi preliminar al Europa League (în tur, cele două formații au terminat la egalitate, scor 0-0).
Europa League Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, duminică, 17:00, DGS 1
- Partida dintre CFR și Lugano este programată pe 31 iulie (joi), de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Înaintea acestui meci, cel decisiv pentru calificarea în turul trei preliminar al Europa League, Lugano a făcut un transfer interesant. Însă, elvețienii nu vor putea utiliza acest jucător în returul cu CFR Cluj (nu poate fi trecut pe lista UEFA).
Elias Pihlstrom, internațional suedez de tineret, a semnat cu Lugano
Lugano a anunțat în cursul zilei de vineri (25 iulie) că l-a transferat pe internaționalul suedez de tineret Elias Pihlstrom (18 ani) de la Degerfors.
Extrema stângă, cotată la un milion de euro (potrivit Transfermarkt), a semnat un contract valabil până în iulie 2030 cu Lugano.
Elias Pihlstrom a marcat cinci goluri și a furnizat patru pase decisive în 45 de meciuri jucate pentru Degerfors.
- două meciuri a jucat Pihlstrom pentru naționala U21 a Suediei
Dacă va trece de Lugano, CFR Cluj o va înfrunta în turul al treilea preliminar al Europa League pe câștigătoarea duelului Levski Sofia - Braga. În turul din Bulgaria, cele două au remizat ”alb”, scor 0-0.
Până la meciul retur din Europa League, CFR Cluj și Lugano vor evolua fiecare în campionat. Dacă CFR o va înfrunta acasă pe FC Argeș, Lugano o va întâlni acasă pe FC Thun.
VIDEO Rezumat Lugano - CFR Cluj 0-0
Etichete: cfr cluj , transfer , lugano , elias pihlström
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat sâmbătă că se aşteaptă să plece „în zilele următoare"...