Video Real Madrid - Girona 2-0. Modric și Vinicius au marcat golurile ”Galacticilor”, care au egalat-o pe Barcelona
articol scris de Digi Sport23.02.2025, 19:07
Real Madrid a câștigat cu Girona, scor 2-0, în etapa cu numărul 25 din La Liga.
La Liga Fotbal: Danemarca - Ucraina, duminică, 19:30, DGS 2
Fotbal: Portugalia - Chile, sâmbătă, 20:45, DGS 1
Duelul a putut fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Real Madrid - Girona, 2-0. "Galacticii" au egalat liderul Barcelona
Girona s-a apărat extrem de bine în acest meci, motiv pentru care tabela a putut fi deblocată abia în finalul primei reprize, grație execuției de geniu a lui Luka Modric. Croatul, cel mai titrat jucător din istoria madrilenilor, a șutat din afara careului și nu i-a dat nicio șansă lui Gazzaniga.
După pauză, ”Galacticii” au mai punctat o dată, de data aceasta prin Vinicius, căruia i-a pasat decisiv Mbappe.
În urma acestui rezultat, Real Madrid a egalat la puncte liderul Barcelona, 54, însă catalanii ocupă prima poziție grație golaverajului superior. De partea cealaltă, Girona a rămas pe locul 12, cu 31 de puncte.
Final de meci pe Santiago Bernabeu! Real Madrid s-a impus cu 2-0 în fața Gironei.
Min. 83: GOOOL! Vinicius a dublat avantajul madrilenilor, după o pasă foarte bună venită de la Kylian Mbappe.
Min. 80: Kylian Mbappe a preluat excelent pasa trimisă de Modric, dar șutul său a fost parat de Gazzaniga.
Min. 58: Șut puternic din afara careului a lui Vinicius, însă balonul expediat de brazilian a lovit bara transversală.
Min. 52: Lucas Vazquez a șutat și el din afara careului, puțin pe lângă poarta Gironei.
A început partea a doua a partidei de pe Santiago Bernabeu!
Final de primă repriză!
Min. 45: Prima repriză a fost prelungită cu un minut!
Min. 41: GOOL! Real Madrid a deblocat tabela prin Luka Modric. Veteranul ”Galacticilor” a șutat superb, din afara careului, și l-a învins pe Gazzaniga.
Min. 27: Brahim a tras la poartă din unghi, dar goalkeeperul oaspeților a reușit să respingă! Posesia madrilenilor a continuat, iar Modric și-a încercat și el norocul, însă șutul s-a dus peste poartă.
Min. 6: Real Madrid a replicat imediat! Șutul lui Mbappe a fost respins în corner de Gazzaniga.
Min. 5: Ocazie Girona! Thibaut Courtois a respins in extremis un șut din marginea careului mic.
Start de meci!
Echipele de start:
Real Madrid (4-2-3-1): Courtois - Vazquez, Asencio, Alaba, Mendy - Modric, Tchouameni - Rodrygo, Brahim, Vincius - Mbappe
Rezerve: Lunin, Camavinga, Ceballos, Endrick, Garcia, Guler, Rudiger, Vallejo, Valverde
Antrenor: Carlo Ancelotti
Girona (3-4-1-2): Gazzaniga - Lopez, Krejci, Blind - Martinez, Romeu, Martin, Guiterrez - Van de Beek - Tsygankov, Danjuma
Rezerve: Juan Carlos, Arthur Melo, Frances, Gil, Juanpe, Miovski, Misehouy, Portu, Ruiz, Stuani
Antrenor: Michel
Partida de pe Santiago Bernabeu se anunță una foarte importantă pentru madrileni, care pot egala liderul, însă nu pot trece pe, din cauza golaverajului.
Înaintea meciului, Real este pe 3, cu 51 de puncte, la 3 lungimi distanță de Barcelona.
Formația antrenată de Carlo Ancelotti are moralul la maximum după victoria, scor 3-1, cu Manchester City, din Champions League.
De cealaltă parte, Girona este pe 11, cu 31 de puncte.
În tur, madrilenii au câștigat clar partida, scor 3-0.
VIDEO rezumat Girona - Real Madrid 0-3, partida din tur
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , girona , video real madrid girona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ungaria a restricţionat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de şedere...