Ofertă din Franța! Așteptat să plece din SuperLiga
articol scris de Digi Sport21.05.2026, 18:20
Edvinas Gertmonas (29 de ani), câștigătorul Trofeului Helmut Duckadam, acordat de Digi Sport celui mai bun portar din SuperLigă în sezonul 2025/2026, este așteptat să plece din România la finalul acestui sezon.
SuperLiga Serie A: Fiorentina - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: CFR Cluj - FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
Edvinas Gertmonas a impresionat la ”U” Cluj și a surprins pe toată lumea că nu a fost folosit de Cristiano Bergodi în ”finala campionatului”, pierdută de ardeleni cu 0-5 în fața Universității Craiova, meci în urma căruia formația din Bănie a cucerit titlul de campioană.
Ofertă din Franța pentru Edvinas Gertmonas
După ce a apărut varianta că Universitatea Craiova i-ar fi propus să semneze chiar înaintea meciului direct din SuperLiga, dar și posibilitatea de a merge la Gaziantep, Edvinas Gertmonas a fost ofertat și din Franța, anunță jurnalistul Ali Budak.
Propunerea francezilor pentru portarul de la ”U” Cluj ar fi una foarte serioasă, iar lituanianul este așteptat să ia o decizie în perioada următoare.
Și cei de la Gaziantep i-au pus o ofertă pe masă, dar Edvinas Gertmonas consideră că turcii încă nu se ridică la pretențiile sale.
Acum rămâne de văzut ce decizie va lua Edvinas Gertmonas în perioada următoare.
Contractul lui Edvinas Gertmonas cu ”U” Cluj expiră la data de 30 iunie 2026.
- 28 de meciuri, 20 de goluri primite și 13 partide fără gol încasat sunt cifrele lui Edvinas Gertmonas în acest sezon la U Cluj.
CV-ul lui Edvinas Gertmonas
Gertmonas a început fotbalul în Lituania, la LFF Akademija, apoi a trecut la Tauras. În 2014, a semnat cu Atlantas, de unde Rennes l-a transferat un an mai târziu pentru 300.000 de euro.
A rămas 4 ani la gruparea din Hexagon, însă nu a bifat niciun meci oficial la prima echipă și, în 2019, a fost cedat la Zalgiris, formație cu care a câștigat 7 trofee: 3 titluri de campion al Lituaniei, două Cupei și două Supercupe. În 2024 i-a expirat contractul și a ajuns gratis la U Cluj.
- 25 de selecții a adunat Edvinas Gertmonas la naționala Lituaniei
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Gertmonas, potrivit Transfermarkt
Etichete: franta , gaziantep , edvinas gertmonas , edvinas gertmonas u cluj , oferta edvinas gertmonas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele rus Vladimir Putin a părăsit miercuri China după ce a anulat conferinţa de presă pe...