mm-gigi

"S-a opus MM Stoica". Antrenorul care a fost aproape să bată palma cu Gigi Becali

MM Stoica și Gigi Becali, 2016 / Foto: Sport Pictures
  • UCL: Barcelona - Aston Villa, marți, 22:00, DGS 1

  • UCL: Galatasaray - Stuttgart, marți, 19:45, DGS 1

Gigi Becali (65 de ani) este recunoscut pentru obiceiurile sale de la FCSB. 

Tocmai din acest motiv, vicecampioana României a schimbat mai mulți jucători și antrenori, de-a lungul anilor, iar unul dintre cei care au fost aproape să ajungă la FCSB a fost Dan Alexa (44 de ani).

Dan Alexa a fost aproape de FCSB: "Este foarte greu să-l schimbe cineva pe Gigi Becali"

Dan Alexa este liber de contract în momentul de față, după despărțirea de FC Botoșani. În trecut însă, tehnicianul putea ajunge la FCSB, mai ales că discuțiile dintre el și Gigi Becali mergeau într-o direcție bună.

Cu toate acestea, MM Stoica a fost cel care a intervenit, astfel că Dan Alexa nu a mai bătut palma cu Gigi Becali.

"Nu am avut contractul pe masă. E prea mult spus. Am avut discuții foarte serioase, chiar m-am gândit să accept. Mie mi-a plăcut ce am discutat. Am vorbit, dânsul a vrut să mă cunoască, am discutat foarte mult, i-a plăcut foarte mult de mine. În acel moment, din ce am înțeles, s-a opus MM Stoica.

Cam asta a fost. Aș fi acceptat să vin, mi-a plăcut foarte mult discuția cu Gigi, cum a dus discuția, cum a pus problema. Îți spun ceva. Este foarte greu să-l schimbe cineva pe Gigi Becali. Trebuie să fii nebun să crezi asta. Edi Iordănescu a avut contract clar... Eu nu îi port ranchiună lui MM", a spus Dan Alexa, în cadrul materialului de pe Youtube, "Un Podcast".

Cum arată lista antrenorilor aduși de Gigi Becali la FCSB din 2003 și până în prezent

În cei 20 de ani de "domnie", Gigi Becali a făcut numeroase transferuri și a rulat o mulțime de jucători, asta deoarece mulți dintre cei aduși nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au intrat în dizgrația sa. Același lucru s-a întâmplat și la nivelul antrenorilor, iar afaceristul a adus nu mai puțin de 27 de tehnicieni din 2003 și până în prezent, după cum urmează:

  • Victor Piţurcă (2002 - 2004, 2010)
  • Cosmin Olăroiu (2006 - 2007)
  • Walter Zenga (2004 - 2005)
  • Dumitru Dumitriu (2005)
  • Oleg Protasov (2005)
  • Gică Hagi (2007)
  • Massimo Pedrazzini (2007)
  • Marius Lăcătuş (2007 - 2008, 2009, 2010 - 2011)
  • Dorinel Munteanu (2008)
  • Cristiano Bergodi (2009)
  • Mihai Stoichiţă (2009-2010, 2012)
  • Ilie Dumitrescu (2010)
  • Sorin Cîrţu (2011) 
  • Rony Levy (2011)
  • Ilie Stan (2011 - 2012)
  • Laurențiu Reghecampf (2012 - 2014, 2015 - 2017)
  • Costel Gâlcă (2014 - 2015)
  • Mirel Rădoi (2015)
  • Nicolae Dică (2015 - 2017, 2022)
  • Mihai Teja (2018 - 2019)
  • Bogdan Andone (2019)
  • Bogdan Argeș Vintilă (2019 - 2020)
  • Anton Petrea (2020 - 2021, 2022)
  • Dinu Todoran (2022)
  • Leo Strizu (2023)
  • Mihai Pintilii (2023)
  • Elias Charalambous (2023 - prezent)
Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz: „Rămânem asumați împreună, după modelul prezidențial”
DIGI24 Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz: „Rămânem asumați împreună, după modelul prezidențial”
Top articole
Captură de ecran 2026-11-02 211002
Video FCSB a primit o mare lovitură în prima repriză cu ”U” Cluj: Juri Cisotti s-a accidentat și a cerut...

Recomandările redacției

Screenshot 2026-10-31 234630
Fără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan - Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Citește și
IPA90225340 - Radu Dragusin of ACF Fiorentina during the Inter - FC Internazionale vs. ACF Fiorentina Italian Serie A soccer match in Milan, Italy, on October 25, 2026
Live Video&Score Sassuolo - Fiorentina 2-3, ACUM, la Digi Sport 2. GOOL! Formația lui Drăgușin a trecut din nou în...
adrian mutu2
Exclusiv Adrian Mutu a văzut ce replică i-a dat Marius Șumudică și nu s-a putut abține...
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Live
Fotbal
02 Noiembrie | 21:55

Deportivo - Osasuna, La Liga, etapa a 11-a

Live
Tenis
03 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 2-a

Live
Tenis
04 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 3-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

ATP Paris, ziua a 4-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

TENIS WTA/ATP

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 15:55

Cagliari - Frosinone, Serie A, etapa a 11-a

Live
Tenis
07 Noiembrie | 16:25

WTA Chennai, ziua a 6-a, semifinale

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 16:25

Dortmund-Elversberg, Bundesliga, etapa a 9-a

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 17:10

Espanyol - Deportivo, La Liga, etapa a 12-a

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 14:55

Elche - Betis, La Liga, etapa a 12-a

Live
Tenis
08 Noiembrie | 16:55

ATP Stockholm, ziua 1

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 19:25

Celta Vigo - Levante, La Liga, etapa 12-a

Sondajul zilei

Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?

Recomandări TV

FOTBAL:FCSB-FARUL CONSTANTA, SUPERLIGA SUPERBET (3.08.2026)

FOTBAL: FC Voluntari - Farul, 17:30, în direct pe Digi Sport 1

profimedia-1147549581

FOTBAL: Sassuolo - Fiorentina, 19:30, în direct pe Digi Sport 2

Screenshot 2026-10-29 122016

FOTBAL: ”U” Cluj - FCSB, 20:30, în direct pe Digi Sport 1

20th August 2026, Stadio di Bergamo, Bergamo, Italy, Atalanta v Hapoel Tev Aviv FC - UEFA Conference League Play Off 1st Leg, Season 2026-2027. Raoul Bellanova and Federico Cassa of Atalanta battles for possession with Mor Buskila of Hapoel Tel-Aviv FC du

FOTBAL: Atalanta - Parma, 21:45, în direct pe Digi Sport 2

bucurie-benfica

FOTBAL: Benfica - Alverca, 22:15, în direct pe Digi Sport 3

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media