Conference League: Universitatea Craiova - Egnatia, joi, 22:00, DGS 1
Liga 2: Chindia - Popești Leordeni, joi, 17:00, DGS 1
Portarul Rafael Munteanu (20 de ani) ar putea fi următorul ”produs de export” al celor de la Farul Constanța.
Goalkeeper-ul i-a salvat pe ”Marinari” în meciul cu FC Voluntari, 2-1, din runda a 14-a a SuperLigii, cu o intervenție formidabilă în prelungiri, la șutul lui Cestic, și a prins echipa etapei.
VIDEO Parada lui Rafael Munteanu din finalul meciului FC Voluntari - Farul 1-2
Ciprian Marica, despre Rafael Munteanu, portarul Farului: ”Ideal ar fi să îl vinzi în străinătate”
Ciprian Marica (41 de ani), unul dintre acționarii de la Farul, s-a arătat impresionat de Munteanu, după prestațiile acestuia din sezonul actual, și, în opinia sa, internaționalul U21 ar putea face pasul într-un campionat din străinătate în schimbul unei sume ”de Europa”.
- Iustin Doicaru, la Rizespor, pentru 1,5 milioane de euro, a fost ultimul transfer important realizat de Farul.
”Mă gândesc că Rafa Munteanu va fi vândut la un preț de Europa. Ideal ar fi să îl vinzi în străinătate, ne-am dori să nu întărim alte echipe.
Munteanu este un superportar, am văzut ce intervenții a avut, ne-a scos. Puștiul ăsta este incredibil!”, a declarat Ciprian Marica, potrivit sport.ro.
În sezonul 2026/2027, Rafael Munteanu a fost ”numărul 1” între buturile Farului. A jucat în toate cele 14 etape, a încasat 21 de goluri și a avut 3 jocuri fără gol primit. Evoluțiile sale au fost din ce în ce mai bune, pe măsură ce a trecut timpul.
În finalul stagiunii precedente, însă, era s-o ”îngroape” pe Farul la barajul de menținere/retrogradare cu Chindia, cu gafele sale. În cele din urmă, constănțenii au reușit să rămână în SuperLigă, iar în acest campionat luptă cu șanse reale pentru un loc de play-off.
FCSB și Universitatea Craiova l-ar fi vrut pe Rafael Munteanu
La începutul anului, a apărut zvonul potrivit căruia Rafael Munteanu s-ar afla în vederile FCSB-ului și Universității Craiova, dar informația nu a fost confirmată și portarul a rămas la Farul.
Format la Academia Hagi, Munteanu a fost împrumutat la Steaua și Câmpulung, în sezonul 2024/2025.
Internațional U16, U17, U18, U19 și U20, goalkeeper-ul a debutat în 2026 și la reprezentativa U21 a României.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Rafael Munteanu, potrivit Transfermarkt.