ionut chirila meci

Video Cum s-a autointitulat Ionuț Chirilă după debutul la CS Dinamo. ”Așa e în România”

Ionuț Chirilă, pe banca celor de la CS Dinamo / Foto: Captură Digi Sport
  • UCL: Barcelona - Aston Villa, marți, 22:00, DGS 1

  • UCL: Galatasaray - Stuttgart, marți, 19:45, DGS 1

Ionuț Chirilă (60 de ani) a debutat sâmbătă, 1 august 2026, cu un eșec pe banca celor de la CS Dinamo, în prima etapă din noul sezon al Ligii 2, 2026-2027, în deplasare, contra celor de la CS Afumați, scor 1-2.

Elevii lui Chirilă au fost cei care au deschis scorul, dar, până la final, gazdele au reușit să întoarcă soarta partidei în favoarea lor.

Ionuț Chirilă, optimist după CS Afumați - Dinamo 2-1. ”Peste un an, vom fi foarte puternici”

La finalul meciului, care a fost extrem de atractiv, Ionuț Chirilă s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale, una în care s-au aflat foarte mulți tineri din pepiniera proprie a clubului din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.

”Antrenament bun, neașteptat de bine s-au comportat copiii mei, să nu le spunem încă jucători, după doar 14 zile de cantonament forțat. Totul a fost pe repede înainte. Am revenit practic din cantonament cu 48 de ore înainte de meci.

O primă repriză net superioară din partea noastră, dar știam că după aceea o să cadă fizic. Știam asta, pentru că am calculat media de vârstă la noi, care este de 19 ani, iar cea a Afumaților este de 26 de ani. Deci este o diferență de șapte ani.

Am pierdut meciul, după ce am căzut fizic.

Am jucat cu niște copii care nu au făcut antrenament cu o echipă de seniori până să fie cantonamentul nostru. Am început cu o linie de mijloc cu jucători de 16-17 ani, iar în față am jucat cu Believe (n.r. Peter Believe), care este puternic, într-adevăr, și care s-a antrenat cu Dinamo (n.r. echipa din SuperLiga).

Sunt foarte mulțumit de faza golului, lucrată îndelung la antrenament. Peste un an, vom fi foarte puternici. Suntem într-o selecție permanentă. Niciun jucător dintre cei maturi nu a vrut să vină la noi până nu a știut că echipa va evolua în Liga 2.

Am vrut să joc cu Luca, vârful de atac, care n-a făcut nimic de două luni și jumătate, cu Mitran, titular, venit de la Slatina, care nu a făcut nimic de aproape trei luni, cu Rența, pe care abia l-am legitimat. Nu mă puteam baza pe ei.

Dar repet, sunt foarte mulțumit pentru că niște jucători de 16-17 ani au avut puterea de a juca de la egal la egal și chiar au fost superiori tehnico-tactic unei echipe de Liga 2 experimentate, care nu a schimbat mai mult de trei jucători față de anul trecut. Faptul că au reușit să țină meciul 60 de minute după doar două săptămâni de antrenament spune multe. Și au pierdut exclusiv din cauza potenței fizice”, au fost primele concluzii ale lui Ionuț Chirilă.

Ionuț Chirilă s-a autointitulat ”hrana presei din România”. ”Dar trebuie să știe că nimeni din această țară nu-și asumă riscurile pe care mi le asum eu”

Odată cu acest meci, cei prezenți au remarcat deja cum s-a creat o legătură între tinerii jucători de la Dinamo și Chirilă, motiv pentru care a fost chestionat și pe marginea acestui subiect.

”Ei se gândesc ce jucători au ieșit din mâna mea și fiecare visează să ajungă unde au ajuns Mitea, Codrea, Sânmărtean, Raț, Bratu, Daniel Niculae, Florentin Petre și mai putem număra 20-30 de jucători de top la nivel intern și internațional care au făcut performanță și care au atins un nivel mare în Occident și datorită mie.

Ei au un antrenor în față care va sta cu pieptul deschis în fața presei, pentru că așa e presa în România. Am mai spus, eu sunt hrana presei, dar care trebuie să știe că nimeni din această țară nu-și asumă riscurile pe care mi le asum eu, să vină cu 4-5 copii de 17 ani și cu 4-5 copii de 16 ani și să le dea meciuri oficiale pentru a face pasul spre marea performanță.

Pentru că jucătorii români fac obiectul transferurilor profitabile până la 22 de ani către echipe din Occident.

Eu le-am tot spus. Valoarea nu așteaptă numărul anilor și randamentul bate experiența. Voi, la 17 ani, trebuie să le fiți superiori mental, fizic, tehnic, tactic jucătorilor peste 26 de ani. Azi (n.r. sâmbătă) am fost inferiori fizic și poate mental.

O echipă devine agresivă atunci când are știința jocului”, a mai spus Ionuț Chirilă, la flash-interviul de la final.

VIDEO cu Ionuț Chirilă după CS Afumați - CS Dinamo 2-1

Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz: „Rămânem asumați împreună, după modelul prezidențial”
DIGI24 Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz: „Rămânem asumați împreună, după modelul prezidențial”
Top articole
stadion5
Foto Ce se mai întâmplă la stadionul de la Pitești

Recomandările redacției

Screenshot 2026-10-31 234630
Fără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan - Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Citește și
Captură de ecran 2026-11-02 203320
Live Video&Text ”U” Cluj - FCSB 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Oaspeții au ratat primele ocazii ale partidei!
Stal Rzeszow - Lechia Gdansk
”Antrenorul ucrainean a vorbit deschis despre scandalosul Blănuță”. Lupashko nu...
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Live
Fotbal
02 Noiembrie | 21:55

Deportivo - Osasuna, La Liga, etapa a 11-a

Live
Tenis
03 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 2-a

Live
Tenis
04 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 3-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

ATP Paris, ziua a 4-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

TENIS WTA/ATP

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 15:55

Cagliari - Frosinone, Serie A, etapa a 11-a

Live
Tenis
07 Noiembrie | 16:25

WTA Chennai, ziua a 6-a, semifinale

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 16:25

Dortmund-Elversberg, Bundesliga, etapa a 9-a

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 17:10

Espanyol - Deportivo, La Liga, etapa a 12-a

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 14:55

Elche - Betis, La Liga, etapa a 12-a

Live
Tenis
08 Noiembrie | 16:55

ATP Stockholm, ziua 1

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 19:25

Celta Vigo - Levante, La Liga, etapa 12-a

Sondajul zilei

Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?

Recomandări TV

FOTBAL:FCSB-FARUL CONSTANTA, SUPERLIGA SUPERBET (3.08.2026)

FOTBAL: FC Voluntari - Farul, 17:30, în direct pe Digi Sport 1

profimedia-1147549581

FOTBAL: Sassuolo - Fiorentina, 19:30, în direct pe Digi Sport 2

Screenshot 2026-10-29 122016

FOTBAL: ”U” Cluj - FCSB, 20:30, în direct pe Digi Sport 1

20th August 2026, Stadio di Bergamo, Bergamo, Italy, Atalanta v Hapoel Tev Aviv FC - UEFA Conference League Play Off 1st Leg, Season 2026-2027. Raoul Bellanova and Federico Cassa of Atalanta battles for possession with Mor Buskila of Hapoel Tel-Aviv FC du

FOTBAL: Atalanta - Parma, 21:45, în direct pe Digi Sport 2

bucurie-benfica

FOTBAL: Benfica - Alverca, 22:15, în direct pe Digi Sport 3

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media