SuperLiga: FC Argeș - Dinamo, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, vineri, 17:30, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) este unul dintre ”actorii principali” ai acestei perioade de transferuri și are mari șanse să plece în această iarnă de la Genoa.
În presa din străinătate s-a vehiculat că Tottenham este echipa aflată în pole-position pentru transferul internaționalului român, însă italienii au anunțat recent că Napoli s-ar fi înțeles deja cu Genoa.
Tottenham se interesează de fundașul Sevillei, Loic Bade
Tottenham pusese pe masă 27 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Drăgușin, dar propunerea campioanei Italiei ar fi mai apropiată de pretențiile ”Grifonilor”. Napoli a pus în joc 20 de milioane de euro plus doi jucători, Leo Ostigard și Alessandro Zanoli.
Conform El Chiringuito, după ce în presa din Italia a apărut informația potrivit căreia Genoa ar fi acceptat oferta primită din partea celor de la Napoli pentru Radu Drăgușin, Tottenham s-ar fi reorientat către un alt fundaș central.
Este vorba despre internaționalul francez Loic Bade, fotbalistul celor de la Sevilla. Se pare că cei de la Tottenham vor face în scurt timp o ofertă pentru fundașul francez.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Loic Bade, potrivit Transfermarkt.
Bade a început fotbalul la AC Boulogne-Billancourt, însă a ajuns în prima ligă din Franța în 2020, odată cu transferul la Lens. Un an mai târziu a fost cumpărat de Stade Rennais pentru 17 milioane de euro. După o perioadă petrecută sub formă de împrumut la Nottingham Forest, Bade a fost împrumutat și la Sevilla. Spaniolii l-au cumpărat definitiv în vară, pentru 12 milioane de euro.
- În acest sezon, Bade are 16 apariții în tricoul Sevillei și a contribuit cu o singură pasă decisivă.