Ianis Hagi, mijlocașul lui Rangers / Foto: Getty Images

Foto Ianis Hagi, premiat de Rangers pentru sezonul în care a fost cel mai bun pasator decisiv din Scoția! Distincția primită

Ianis Hagi, mijlocașul lui Rangers / Foto: Getty Images
  • UCL: Leipzig - Manchester City, miercuri, 22:00, DGS 1

  • UCL: AEK Atena - Real Madrid, miercuri, 19:45, DGS 1

Rangers a încheiat cu o victorie categorică, 4-0 cu Aberdeen, un sezon aproape perfect în campionat.

Echipa antrenată de Steven Gerrard a câștigat al 55-lea titlu din istorie după un campionat în care a înregistrat 32 de victorii, șase remize și niciun eșec, bifând prima stagiune din istoria clubului în care încheie un sezon din prima ligă a Scoției neînvinsă. Ianis Hagi, mijlocașul ofensiv român, a fost unul dintre autorii succesului echipei.

Ianis Hagi, ales cel mai bun tânăr jucător al lui Rangers

Datorită celor șapte goluri marcate și a 12 pase decisive oferite, Ianis Hagi a fost desemnat de cei de la Rangers cel mai bun tânăr jucător al sezonului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alături de jucătorul român, pentru această distincție au mai fost nominalizați Nathan Patterson, fundaș dreapta de 19 ani care a evoluat în 14 jocuri și a marcat de două ori, și Calvin Bassey, apărător de bandă stângă în vârstă de 21 de ani care a bifat 15 apariții pentru Rangers, reușind și două goluri.

După câștigarea titlului în Scoția, primul campionat câștigat în carieră, Ianis Hagi, cel mai bun pasator decisiv din ultimul sezon al primei ligi, ar putea pleca de la Rangers, club la care joacă din ianuarie 2020, fiind urmărit de cluburi precum Lazio sau Sevilla.

  • 13.000.000 de euro este suma cerută de Rangers în schimbul lui Ianis Hagi
  • 3.500.000 de euro a plătit Rangers pentru a-l transfera pe Ianis Hagi de la Genk
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
DIGI24 Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Top articole
FOTBAL: UEFANTASTICII - ALL STARS, MECI DE RETRAGERE DORIN GOIAN (24.06.2025)
Dorin Goian semnează

Recomandările redacției

fernanda-maia-rafael-nadal-2014
Foto Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014...
Citește și
UEFA Champions League 2026/27 League Phase MD3, Paris Saint Germain vs FC Barcelona, Football
A venit verdictul medicilor, după accidentarea suferită de Rodri în meciul Barcelona - Aston Villa
FOTBAL: FC CORVINUL HUNEDOARA - HNK RIJEKA, EUROPA LEAGUE - AL DOILEA TUR PRELIMINAR (25.07.2024)
Exclusiv Au bătut palma, după suspendarea de doi ani dictată în SuperLigă!
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Live
Tenis
04 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 3-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

ATP Paris, ziua a 4-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

TENIS WTA/ATP

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 15:55

Cagliari - Frosinone, Serie A, etapa a 11-a

Live
Tenis
07 Noiembrie | 16:25

WTA Chennai, ziua a 6-a, semifinale

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 16:25

Dortmund-Elversberg, Bundesliga, etapa a 9-a

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 17:10

Espanyol - Deportivo, La Liga, etapa a 12-a

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 14:55

Elche - Betis, La Liga, etapa a 12-a

Live
Tenis
08 Noiembrie | 16:55

ATP Stockholm, ziua 1

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 19:25

Celta Vigo - Levante, La Liga, etapa 12-a

Sondajul zilei

Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?

Recomandări TV

dan filoti Liga DigiSport

MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, în direct pe Digi Sport 1

MEDIA: Fotbal Club, 17:00, în direct pe Digi Sport 1

MEDIA: Fotbal Club, 17:00, în direct pe Digi Sport 1

razvanmarin

FOTBAL: AEK Atena - Real Madrid, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

Liverpool FC v Atletico de Madrid - UEFA Champions League 2026/27 League Phase MD1

FOTBAL: Fenerbahce - Liverpool, 19:45, în direct pe Digi Sport 2

Aston Villa FC v Manchester City - Premier League 2026/27

FOTBAL: Leipzig - Manchester City, 22:00, în direct pe Digi Sport 1

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media