Nota primită de Ianis Hagi, după un nou meci jucat pentru Alanyaspor
articol scris de Digi Sport09.03.2026, 21:47
Alanyaspor, echipa lui Ianis Hagi (27 de ani), a remizat în etapa a 25-a din prima ligă a Turciei cu Genclerbirligi, scor 0-0.
Super Lig Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1
Internaționalul român a început meciul de pe banca de rezerve și nu și-a putut ajuta echipa să obțină ceva în remiza cu fosta echipă a lui Daniel Popa, care a semnat recent cu Metaloglobus.
Ianis Hagi, nota 6,5 după remiza cu Genclerbirligi
Ianis Hagi a fost introdus în minutul 61 în locul lui Meschack Elia, iar pentru evoluția românului, portalul SofaScore l-a notat pe acesta cu 6,5.
În cele 30 de minute bifate, mijlocașul a avut două șuturi, dintre care unul pe spațiul porții, a înregistrat 13 pase corecte și a atins mingea de 23 de ori. De asemenea, românul a reușit un dribling, însă a pierdut mingea de cinci ori.
În meciul cu Genclerbirligi, Ianis Hagi a bifat a 22-a apariție pentru Alanyaspor, echipă la care a ajuns în septembrie anul trecut, liber de contract, după despărțirea de Rangers.
Internaționalul român a reușit să marcheze patru goluri și să dea două pase decisive pentru Alanyaspor.
Echipa românului ocupă în prezent poziția a 11-a în clasament, cu 27 de puncte adunate. De cealaltă parte, Genclerbirligi este pe locul 12, la două lungimi distanță.
Clasament Super Lig
Etichete: ianis hagi , genclerbirligi , alanyaspor , nota ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că varianta cea mai probabilă de Guvern este un „Guvern...