Vor cu orice preț să-l convingă! Au început negocierile cu Luis Enrique
articol scris de Digi Sport26.03.2026, 11:33
Paris Saint-Germain nu concepe să rămână fără Luis Enrique (55 de ani), antrenor care a semnat în vara anului 2023 cu formația din capitala Franței.
Fotbal Fotbal: Olanda - Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
Având în vedere performanțele din sezonul trecut, când PSG a reușit să câștige ”tripla istorică”, Enrique a intrat definitiv în istoria grupării pariziene. A fost pentru prima oară, după atâtea încercări și sute de milioane investite, când PSG a cucerit UEFA Champions League, cel mai râvnit trofeu european la nivel de club.
PSG a început negocierile cu Luis Enrique pentru prelungirea contractului
Conform jurnalistului Nicolo Schira, PSG a început negocierile cu Luis Enrique pentru a-i prelungi înțelegerea scadentă în vara anului 2027. Nasser Al-Khelaifi, care îl laudă cu fiecare ocazie pe managerul spaniol, este dispus să facă tot posibilul pentru ca antrenorul să continue să o pregătească pe campioana Europei.
”Este cel mai bun antrenor din lume și toți spaniolii ar trebui să fie mândri de un antrenor ca el. Este cel mai bun antrenor și cea mai bună persoană”, spunea președintele parizienilor imediat după finala UEFA Champions League, PSG - Inter 5-0.
În cele 161 de partide în care a pregătit gruparea de pe Parc des Princes, Enrique a înregistrat o medie de puncte de 2,26 puncte pe meci.
În carieră, Enrique a mai antrenat la AS Roma (41 de meciuri), Celta Vigo (40 de meciuri), Barcelona (181 meciuri) și a activat și naționala Spaniei (38 de partide).
”Cred că suntem singurul club sau poate mai e Bayer Levekusen, care să aibă un ecran uriaș pe terenul de antrenament. El stă cu jucătorii în timp ce se ei se antrenează, le arată pe ecran adversarul, jocul său. Folosește o analiză pe care nu am mai văzut-o vreodată. Locuiește în baza de pregătire de 8 luni. I-am spus că suntem îngrijorați pentru el”, mai declara Al-Khelaifi despre Luis Enrique.
PSG este angrenată în continuare în UCL. În sferturile de finală, formația din Hexagon va da peste Liverpool, campioana Angliei, într-o dublă manță transmisă în direct pe canalele Digi Sport.
Etichete: contract , psg , luis enrique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În urma unui atac asupra orașului Bandar Abbas, situat în apropierea Strâmtorii Ormuz, a murit...