Ikast Handball v Brest Bretagne Handball, EHF Champions League, Ikast, Denmark

Oficial Transfer spectaculos în Liga Florilor: o campioană mondială!

Emilie Arntzen / Foto: Profimedia
  • UCL: Leipzig - Manchester City, miercuri, 22:00, DGS 1

  • UCL: AEK Atena - Real Madrid, miercuri, 19:45, DGS 1

Interul norvegian Emilie Hegh Arntzen, care a jucat mai multe sezoane la CSM Bucureşti, va evolua din vară la echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vîlcea, a anunţat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

''Sunt foarte entuziasmată pentru acest nou capitol al carierei mele şi de această dată, pentru că mă voi alătura familiei de la Vâlcea. Abia aştept să vă cunosc pe toţi şi să lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivele'', a declarat Arntzen.

  • Arntzen (Ikast Handbold) a semnat până în 2028 cu echipa vâlceană.

Emilie Arntzen, la SCM Râmnicu Vâlcea!

În vârstă de 32 de ani, Arntzen este una dintre cele mai experimentate sportive din generaţia ei. Palmaresul său personal, unul de invidiat, include medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, titlul de campioană mondială în 2021, medalia de argint la Campionatul Mondial 2017 şi nu mai puţin de patru titluri europene alături de naţionala Norvegiei, în 2014, 2016, 2020 şi 2022.

La nivel de club, ea a evoluat pentru echipe de top în handbalul european, printre care şi Vipers Kristiansand, cu care a câştigat Liga Campionilor în sezonul 2020/21. În CV-ul său se mai pot găsi multiple titluri naţionale şi alte trofee, în Norvegia, dar şi în România, cu CSM Bucureşti.

''Pe lângă faptul că este un adevărat lider în defensivă, Emilie Arntzen este cunoscută şi pentru leadership, viziunea sa de joc, dar şi capacitatea de a crea superioritate pe faza de atac, toate aceste elemente definite graţie experienţei acumulate în acest parcurs internaţional de invidiat. Pentru formaţia noastră, prezenţa sa aduce un plus de valoare, pentru atingerea viitoarelor obiective din Liga Florilor şi competiţiile europene'', o caracterizează clubul vâlcean.

Ikast Handball v Viborg HK, Final 4 cup, Odense, Denmark
Emilie Arntzen / Foto: Profimedia

Acesta este al treilea transfer pentru sezonul viitor anunţat de SCM, după extrema dreaptă olandeză Sara Dekker (24 ani), de la Team Esbjerg, şi interul dreapta francez Marie-Helene Sajka (OGC Nice Côte d'Azur Handball), care au semnat şi ele până în 2028.

La începutul lunii decembrie, SCM Râmnicu Vâlcea a mai efectuat un transfer, cu efect imediat, cel al portarului croat Gabrijela Bartulovic (DVSC Debrecen), scrie Agerpres.

Zelenski spune că nu îl cheamă pe Putin la Kiev. „Au venit la noi fără invitație în 2022”. Ce crede despre o discuție telefonică
DIGI24 Zelenski spune că nu îl cheamă pe Putin la Kiev. „Au venit la noi fără invitație în 2022”. Ce crede...
Top articole
BASKET - Basket FIBA Europe Cup - Pallacanestro Reggiana vs CSM CSU Raiffeisen Oradea
CSM CSU Oradea a fost învinsă în Mykonos, în FIBA Europe Cup

Recomandările redacției

fernanda-maia-rafael-nadal-2014
Foto Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014...
Citește și
Galatasaray v Stuttgart - UEFA Champions League
Video Galatasaray – Stuttgart 2-0. La doar 21 de ani, Alexey Batrakov a marcat o ”dublă” și a adus...
FARUL CONSTANTA-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (30.11.2025)
Patronul din SuperLiga care ”și-a făcut praf” propriul jucător: ”Va primi leafa...
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Live
Tenis
03 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 2-a

Live
Tenis
04 Noiembrie | 21:25

ATP Paris, ziua a 3-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

ATP Paris, ziua a 4-a

Live
Tenis
05 Noiembrie | 18:55

TENIS WTA/ATP

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 15:55

Cagliari - Frosinone, Serie A, etapa a 11-a

Live
Tenis
07 Noiembrie | 16:25

WTA Chennai, ziua a 6-a, semifinale

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 16:25

Dortmund-Elversberg, Bundesliga, etapa a 9-a

Live
Fotbal
07 Noiembrie | 17:10

Espanyol - Deportivo, La Liga, etapa a 12-a

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 14:55

Elche - Betis, La Liga, etapa a 12-a

Live
Tenis
08 Noiembrie | 16:55

ATP Stockholm, ziua 1

Live
Fotbal
08 Noiembrie | 19:25

Celta Vigo - Levante, La Liga, etapa 12-a

Sondajul zilei

Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?

Recomandări TV

YXNoPWU3ZTU1OTIxZGE5N2JiYzllZTQ5MTFmOTIyZjBkMmZk.thumb

TENIS: Sorana Cîrstea- Maria Timofeeva, 10:00, în direct la Digi Sport 2

dan filoti

MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, în direct pe Digi Sport 1

moraru

MEDIA: Digi Sport Special, 17:00, în direct pe Digi Sport 1

RB Leipzig v Aston Villa FC - UEFA Champions League 2024/25 League Phase MD6

FOTBAL: Galatasaray - Stuttgart, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

ESP: FC Barcelona - Getafe CF. La Liga EA Sports. Matchday 8., Spotify Camp Nou Stadium, Spain - 10 Oct 2026

FOTBAL: Barcelona - Aston Villa, 22:00, în direct pe Digi Sport 1

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media