VIDEO EXCLUSIV Djokovic, campion de cartier: “Nu mai ești cum te știu, sufletul tău e prea pustiu!”

• SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

• SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Până nu demult, lumea fanilor tenisului se împărțea destul de simplu între suporterii lui Nadal și cei ai lui Federer. Era o oarecare similaritate în patima cu care aceștia își susțineau favoriții cu cea afișată de „ultrașii” ce aparțin lui Cristiano Ronaldo și Lionel Messi. Ceva, însă, s-a rupt în momentul în care sârbul Novak Djokovic a apărut în peisaj. Între exoticitatea și spiritul de luptă al ibericului Rafa și precizia și eleganța afișată de elvețianul Roger, s-a strecurat mersul ștrengăresc ar longilinului Nole, omul ce pare croit să fie contra regulilor. Dacă nu dansează pe teren, sigur își provoacă adversarul prin tertipuri nu întotdeauna elegante, daca nu se bucură excesiv, atunci clar va rupe o rachetă, iar dacă nu face nimic din toate astea pe parcursul unui meci entuziasmant de epuizant până și de urmărit din tribune contra lui Federer (vezi finala de la Wimbledon din 2014), atunci se va revanșa după, glumind cu copiii ce-l idolatrizează și petrecând mult timp cu fanii săi.

Pare să fie cyborgul creat pentru a fi perfect în lovituri, fizic, poziție în teren, determinare sau spirit de sacrificiu, dar scăpat de sub control de inventatori. Aceasta creatură frankensteinienă pur și simplu nu poate respecta conduita afișată de alți jucător ce au gustat dulcea șampanie a numărului unu ATP.

Dacă n-aș fi avut minunata șansă de a-l cunoaște, rândurile de mai sus puteau fi puse pe seama impresiei generale pe care o lasă. Și nici ea n-ar fi fost greșită. Totuși, poate nici n-aș mai fi scris rândurile de mai sus, având în vedere lipsa de disponibilitate clasică pentru super-vedete (am pățit similar cu Sharapova la Paris) pe care am simțit-o în încercarea de a obține un “one on one” cu Djoko la turneul BNP Paribas Masters de la Paris.

Practic, o săptămână întreagă am umplut căsuța de mailuri de conversații cu reprezentanții media ATP (conform procedurii de la orice turneu serios de tenis), lovindu-mă de același răspuns: “Nu are timp!”. Senzația pe care am avut-o în duminica de dupa finala câștigată de Nole a fost aceea că diriguitorii circuitului sunt mai preocupați de programul sportivilor decât ei înșiși. De exemplu, întrerupt fiind din conversația pe care o avea cu un ziarist sârb care depășise timpul alocat interviului cu Djokovic, tenismenul i-a făcut directoarei departamentului un semn discret cu mâna, descurajând gestul ei: “Lasă-l să termine întrebarea și lasă-mă și pe mine să răspund, te rog!”. Primind acceptul din partea ATP pentru o singură întrebare exclusivă pusă numărului unu mondial, adresată, în mod natural, în picioare după conferința de presă oficială susținută de el, am constatat că Djokovic nu fusese informat de cererea mea, așa că am profitat de situație. Ne-am așezat amândoi pentru un scurt dialog, timp în care mi s-a părut că eu mă grăbesc mai mult decât el să terminăm interviul, presat de privirile înțepătoare și culoarea roșu aprins a obrajilor reprezentantei media ATP. Nu s-a ascuns sub comoditatea unor răspunsuri de complezență, genul de declarații ce nu deranjează pe nimeni.

“Rivalitatea dintre mine, Rafa și Roger este cât se poate de reală, nu amplificată de media. Având în vedere că toți trei ne batem pentru prima poziție, e normal că nu ieșim la cină înainte de meciuri. Cu toate astea, există un respect reciproc ce primează întotdeauna”, mi-a explicat Novak Djokovic, în interviul pe care l-a acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.

Apoi, Nole a detaliat fiecare răspuns și și-a amintit cu plăcere de versurile îndrăgitei melodii Sistem – Senzații, pe care le-a învățat pe vremea când era coleg de cameră cu românul Victor Ioniță. Pe tot parcursul întâlnirii, jucătorul de 27 de ani s-a transformat parcă în băiatul “ăla mare și șmecher din spatele blocului”, pe care nu trebuie să-l superi, dar care te poate scoate din încurcătură dacă reușești să-i intri în grații. Spontan, sigur pe el, dar fără să afișeze pretenția de a fi tratat altfel decât un deja fost copil neastâmpărat sârb care și-a urmărit pas cu pas visul de a fi performant în tenis, punând cărămizi grele de muncă peste talentul de netăgăduit cu care a fost înzestrat de la natură. Un campion de cartier, căruia îi vine în aceeași măsură bine tricoul alb al Wimbledonului cu ciofăitul unei gume Turbo. “Nu mai ești cum te știu, sufletul tău e prea pustiu”, și-a încheiat cu un accent perfect românesc Djokovic discursul său în fața publicului din România.

Etichete: inteviu exclusiv novak djokovic , exclusiv novak djokovic , novak djokovic digi sport

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News