David Popovici: ”E mai bun decât mine”. Ce l-a mirat în finala de la 100 de metri liber
articol scris de Digi Sport12.08.2026, 20:57
David Popovici (21 de ani) a acordat un interviu după ce a câștigat cursa de 100 de metri liber de la Campionatele Europene de natație de la Paris.
Natatie Europa League: Univ. Craiova - KuPS, joi, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Petrolul, vineri, 18:30, DGS 1
Rusul Egor Kornev a condus trei sferturi din cursă, dar David Popovici a recuperat spectaculos pe final. În cadrul interviului, vechiul și noul campion european la 100 de metri liber a recunoscut că Egor Kornev e mai bun pe primii 50 de metri, dar știa dinaintea cursei că, dacă după prima jumătate diferența nu va fi foarte mare în favoarea rusului, va reuși să recupereze, ceea ce s-a și întâmplat.
David Popovici, despre Egor Kornev: ”E mai bun decât mine pe prima parte a cursei”
De asemenea, David Popovici s-a declarat impresionat de nivelul ridicat al tuturor participanților din finala europeană de la 100 de metri liber.
”Rusul e mai bun decât mine pe prima parte a cursei, ce-i drept, știam că dacă nu întoarce cu mult înaintea mea, o să-l ajung, cel mai probabil.
A fost o cursă foarte strânsă. A fost o cursă mult mai rapidă decât finala olimpică de acum doi ani, o cursă mai puternică decât cea de la Mondiale de anul trecut. Nivelul înotului european este foarte sus. Trebuie să fiu permanent conștient de asta.
Doar pentru că m-am calificat primul în finală nu înseamnă că trebuie să-mi las garda jos. Rusul a fost foarte aproape și ceilalți concurenți au fost puțin în spatele meu, dar, la sfârșitul zilei, tot eu contra mine am concurat și tot eu contra mine îmi doresc să mai scad încă puțin să recapăt recordul ăla mondial.
Până la urmă, e un win-win situation. Nu-l bat acum, e foarte bine, pentru că îmi dă ceva către care să merg și mă va ajuta să găsesc mici detalii pe care să le îmbunătățesc. Se simte foarte bine să știu că mi-am apărat titlul și că am rămas campion la 100 de metri. Sper că și la 200, în două zile. Se simte bine”, a declarat David Popovici, la TVR Sport.
Clasamentul finalei de 100 de metri liber de la Europenele de natație de la Paris
- David Popovici (România) – 46.56 secunde
- Egor Kornev (Rusia) – 46.74 secunde
- Kristof Milak (Ungaria) – 46.87 secunde
- Luca Hoek (Spania) – 47.39 secunde
- Jere Hribar (Croația) – 47.42 secunde
- Nandor Nemeth (Ungaria) – 47.47 secunde
- Carlos D’Ambrosio (Italia) – 47.58 secunde
- Tomas Navikonic (Lituania) – 47.75 secunde
Egor Kornev spunea despre David Popovici: ”Tip obișnuit. El trebuia să înoate rapid să forțeze. Altfel nu funcționează”
Egor Kornev a avut o serie de declarații arogante la adresa lui David Popovici, dar românul a ”vorbit” în bazin și a avut timpi mai buni decât rusul și în serii, și în semifinale și în finala de la 100 de metri liber din cadrul Europenelor.
”Am înotat calm, fără să mă forțez. Obiectivul a fost să mă calific ușor pentru sesiunea de seară, fără prea mult efort, pentru că mai am de înotat două probe. Nu trebuia să-mi consum energia inutil. Am vorbit cu românul, e un tip obișnuit.
David Popovici trebuia să înoate rapid, să forțeze, pentru a prinde viteză pentru sesiunea de seară și pentru ziua următoare. Altfel nu funcționează. Eu sunt deja plin de energie, de ce să trag tare acum? Nu-mi pasă de chestiile astea”, spunea Egor Kornev după cursa din serii.
Etichete: david popovici , campionatele europene de natatie , egor kornev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Miercuri, 12 august, are loc una dintre cele mai importante eclipse de Soare ale anului. Discul...