Video Seara golurilor de generic în Bănie! Băluță și Acsinte au ridicat tribunele în picioare

20.04.2018, 09:57
  • BASCHET: Fenerbahce - Monaco, miercuri, 20:45, DGS 3

  • Champions League: Borussia Dortmund - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

VIDEO CS U Craiova - FC Botoșani 5-1. Prima manșă a semifinalei Cupei României, disputată joi seară în Bănie, a fost una absolut superbă. Dincolo de cele șase goluri, ambele echipe au dezvoltat un fotbal de calitate și au arătat pe teren că au fost preocupate mai întâi să marcheze și mai apoi să se apere. Tocmai de aceea, golurile serii au fost extrem de frumoase, dar două dintre ele pur și simplu i-a ridicat în picioare pe cei aproximativ 20.000 de fani prezenți în tribune.

Mai întâi a fost golul marcat de către Florin Acsinte (31 de ani), în minutul 35, care reușise să reducă scorul la 1-2. Fundaşul stânga al moldovenilor a înscris cu o scăriţă de manual de la 16 metri, lateral stânga, mingea ducându-se direct în vinclul porţii lui Calancea. De unde a plecat faza? Nicolae Calancea (31 de ani), portarul ”juveților”, a respins iniţial în față, cu dificultate, după ce Dimitrov i-a trimis o pasă nu foarte exactă înapoi, iar Acsinte din prima, fără preluare, cu stângul a finalizat superb.

VIDEO cu golul marcat de Acsinte

Al doilea gol de generic al serii a fost marcat de Alexandru Băluță (24 de ani), în repriza a doua. Mijlocașul, care a bifat și un hat-trick, primul al său din carieră, a finalizat impecabil o lovitură liberă, în minutul 83, de la aproximativ 20 de metri, lateral stânga, pe colțul scurt, fără nicio reacția din partea lui Eduard Pap (23 de ani).

"E primul hat-trick din cariera mea și mă bucur că a venit acum, în Cupă. E important să aducem Cupa la Craiova", a declarat Alexandru Băluță, la finalul meciului cu FC Botoșani.

VIDEO cu golul marcat de Băluță din lovitură liberă

 

Pentru CS Universitatea Craiova urmează meciul cu Astra Giurgiu, din etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 1. Astra - Craiova se joacă luni, 23 aprilie, la ora 20:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Etichete: cupa romaniei , craiova , goluri superbe , baluta , csu craiova , acsinte , goluri craiova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Cristi Chivu, în fața loviturii carierei! Ajax îi propune un contract pe 5 ani

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Mijlocașul de 900.000€ l-a convins pe Mihai Rotaru! Anunțul finanțatorului Universității Craiova

Laurențiu Reghecampf, la Rapid? Ce a răspuns antrenorul

Ange Postecoglou ”și-a anunțat plecarea” de la Tottenham: ”Mă duc acolo din sezonul următor” :)

Coman a petrecut titlul până la 05:00 dimineața, după care a plecat în Serbia. Cine l-a însoțit

Citeşte şi

Costel Gâlcă a făcut anunțul! 3 jucători sunt OUT pentru meciul cu Rapid

Exclusiv Corvinul se pregătește de finala Cupei României! Echipament special pentru meciul istoric cu Oțelul

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Gică Hagi, lovitură de 75.000.000 de euro! Totul a fost semnat și marele vis al „Regelui” devine realitate citeşte ştirea pe Prosport.ro

Șumudică, lovitură de proporții! "Nu merg la Rapid. Altă echipă din România mă vrea, numărul meu este 0726..." citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total întâmplător, în locuința lor

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă