Ionuț Radu / Foto: Profimedia

Salariul imens al lui Ionuţ Radu, problematic pentru o formaţie din Serie A. Cât încasează pe an portarul român

articol scris de Digi Sport
31.05.2022, 13:26
  • Media: Interviurile Digi Sport, cu Mircea Sandu, vineri, 19:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, vineri, 20:30, DGS 1

Ionuț Radu (24 de ani) nu va mai continua la Inter din vară, însă nu se știe exact ce drum va alege. Există interes din Serie A pentru el, dar are la Milano un salariu considerat ca fiind destul de mare.

Mai exact, Ionuț Radu câștigă aproximativ 2,2 milioane de euro pe an, conform ”Sempre Inter”. Adică, 183.000 de euro pe lună - aproximativ 45.000 de euro pe săptămână. Un salariu pe care modesta, dar inimioasa Empoli nu îl poate promite jucătorului român.

Ionuț Radu, salariu de 2,2 milioane de euro la Inter Milano

Empoli a terminat pe locul 14 în Serie A, în actualul sezon, la distanță mare de retrogradare, fiind una dintre surprizele plăcute ale ediției recent încheiate. Parcursul bun a atras atenția echipelor din vârful clasamentului, iar o parte dintre jucătorii importanți vor pleca în următoarea fereastră de transferuri.

Printre ei se numără și portarul titular Vicario Guglielmo (25 de ani), cel care se află la un pas de a ajunge la Napoli. Empoli îi caută înlocuitor și l-ar dori pe Ionuț Radu, însă nu poate să-i plătească românului un contract pe măsura celui pe care îl primește la Inter.

Așadar, italienii scriu că vicecampioana Italiei ar fi dispusă să-i susțină o parte din salariul fotbalistului român, în cazul în care acesta ar ajunge la o înțelegere cu Empoli. Fie sub formă de împrumut, fie ca transfer definitiv.

Empoli ar mai fi interesată de alți doi jucători de la Inter: Martin Satriano și Cesare Casadei. Nu este exclus ca ”The Blues” să-i ceară pe toți cei trei jucători la schimb cu kosovarul Kristjan Asllani, considerat de Inter extrem de interesant. Chiar și așa, milanezii ar fi nevoiți să mai trimită către Empoli și o sumă de bani, conform sursei citate.

Etichete: inter milano , empoli , ionut radu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O tânără a fost concediată pentru că ajungea prea devreme la muncă. Motivul pentru care instanța a dat dreptate companiei

O angajată în vârstă de 22 de ani a fost concediată de o companie spaniolă pentru că ajungea la serviciu prea devreme. Tânăra a dat compania în judecată, dar instanța a decis că fostul ei angajator avea dreptate.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Simona Halep, surprinsă alături de noul iubit! Cine este milionarul cu 24 de ani mai în vârstă decât ea

Momentul de la deschiderea Cupei Mondiale care a produs stupoare: ”Nu știu ce am privit. Pare un film horror”

Cu două oferte pe masă, Darius Olaru a ales și urmează lovitura carierei

Gigi Becali: ”E cel mai valoros jucător român”. I-a pregătit contractul la FCSB

MERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! "U" Cluj a transferat un jucător crescut de Porto!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali i-a dat putere deplină lui MM Stoica la FCSB! Ce a spus despre transferul lui Darius Olaru

Marcelo, evacuat de poliție la Cupa Mondială 2026 după Mexic - Africa de Sud

Performanță uriașă! Heung-Min Son a egalat un record vechi de 24 de ani la Coreea de Sud - Cehia 2-1

"Poate au fost o dată în viaţa lor pe stadion!" VIRAL: S-au filmat în timp ce se bucurau și toată lumea a râs de ei

Citeşte şi

Cristi Chivu nici nu vrea să audă: OUT de la Inter

Marele Christian Vieri l-a descris în trei cuvinte pe Cristi Chivu

PEROZÎn colanți mulați cu imprimeu leopard și cu părul lung desfăcut, Sofia Vergara trage din greu la sală. Într-o lună face 54 de ani

FILM NOWDe la Villanelle la călugărița Brigid. Jodie Comer, magnet de priviri într-o rochie transparentă la premiera „The Death of Robin Hood”

Jurgen Klopp l-a lăsat cu mâna întinsă pe Thomas Muller! Imaginile care au devenit instant virale la CM 2026 citeşte ştirea pe Prosport.ro

Campionul de la Roland Garros a oprit brusc interviul cu L'Equipe. Întrebarea care l-a enervat pe Zverev citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Animal print, dantelă și corsete decoltate. Bebe Rexha își etalează formele voluptoase și își surprinde din nou admiratorii

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Animal print, dantelă și corsete decoltate. Bebe Rexha își etalează formele voluptoase și își surprinde din nou admiratorii

Digi World

Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum au fost construite piramidele

Digi Animal World

Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani