Video Metz - CSM București 32-27. ”Tigroaicele” au ratat finala EHF Champions League și se vor lupta pentru bronz
articol scris de Digi Sport06.06.2026, 17:25
Fotbal: Armenia - Moldova, marți, 18:55, DGS 4
Fotbal: Ungaria - Kazahstan, marți, 20:00, DGS 1
CSM București a pierdut semifinala cu Metz, scor 27-32, din EHF Champions League, transmisă în direct la Digi Sport 1.
După un start echilibrat de partidă, franțuzoaicele s-au distanțat pe tabelă și la pauză conduceau cu 17-13, iar în repriza secundă și-au mărit tot mai mult avantajul.
- În cealaltă semifinală se vor înfrunta Brest și Gyor. Partida e programată tot sâmbătă, 6 iunie, dar de la ora 19:00. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 2.
Galerie Foto
Metz - CSM București 32-27. ”Tigroaicele” au ratat șansa de a se califica în finala Champions League
Cele două echipe au mers cap la cap în primele 15 minute ale partidei, dar apoi Metz a reușit să își contureze un avantaj de 3 goluri și s-a distanțat la 9-6.
CSM a încercat să reducă din diferență și s-a apropiat la două goluri, dar Metz a forțat din nou și a încheiat prima repriză cu 4 goluri în plus, 17-13.
”Tigroaicele” au părut că au ieșit mult mai montate de la cabine și au redus diferența la două puncte, dar a urmat o nouă perioadă grea pentru CSM, când Metz s-a distanțat chiar la 7 goluri, cu 15 minute înainte de final.
CSM a presat, dar nu a reușit să se apropie suficient de franțuzoaice și meciul s-a încheiat cu victoria lui Metz, care s-a calificat în marea finală. În schimb, vicecampioana României va disputa finala mică, pentru bronz, cu pierzătoarea dintre Brest și Gyor.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Maslova 7 goluri, Ostergaard 4, Omoregie 3, Pintea 3, pentru CSM Bucureşti, respectiv Boutktit 8, Valentini 7, pentru Metz, care va juca în premieră în finala Ligii Campionilor.
Câştigătoare a trofeului în 2016, CSM Bucureşti nu s-a mai calificat în Final Four din 2018, când a obţinut medalia de bronz. Câştigătoarea din 2025 este Gyor ETO, care are 7 trofee în total.
Istoricul întâlnirilor Metz - CSM București:
- Metz - CSM București 32-27 (2026)
- Metz - CSM București 27-24 (2025)
- CSM București - Metz 31-32 (2024)
- Metz - CSM București 29-23 (2024)
- CSM București - Metz 24-27 (2024)
- Metz - CSM București 25-22 (2021)
- CSM București - Metz 31-26 (2020)
- Metz - CSM București 28-26 (2020)
- CSM București - Metz 32-27 (2020)
- Metz - CSM București 23-22 (2019)
- CSM București - Metz 26-31 (2019)
- Metz - CSM București 27-20 (2018)
- CSM București - Metz 34-21 (2018)
Min. 60 - FINAL DE MECI! Metz s-a impus cu 32-27.
Min. 55 - CSM București evoluează cu doi pivoiți și cu poarta goală, iar acest fapt a fost taxat de Metz. Scorul este 31-23.
Min. 54 - Metz conduce cu 30-23.
Min. 48 - Un nou gol pentru CSM! Emma Friis a plecat pe contraatac, după o minge salvată în apărare și scorul este 20-25.
Min. 47 - CSM a redus din dferență, scorul este 25-19.
Min. 45 - Metz s-a distanțat la 7 goluri, scorul este 25-18.
Min. 43 - Parade peste parade! După Moreschi, i-a venit rândul și portăriței de la Metz, scorul este 22-18.
Min. 39 - O nouă paradă pentru Moreschi! Scorul este 20-17 pentru Metz.
Min. 34 - Metz s-a distanțat la 5 goluri, scorul este 19-14.
Min. 32- GOOL CSM! Trine Ostergaard a transformat de la 7 metri, 16-14 pentru Metz.
Min. 31 - Gabriela Moreschi, intrată la pauză, a avut prima paradă din acest meci!
Min. 31 - A început a doua parte a jocului! Metz are primul atac.
Min. 30 - FINAL DE PRIMĂ REPRIZĂ! Metz conduce cu 17-13, după primele 30 de minute.
Min. 30 - GOOOL CSM! Dindiligan a marcat al doilea gol consecutiv, scorul este 16-13 pentru Metz.
Min. 29 - GOOL CSM! Alexandra Dindiligan a marcat, după ce Metz se distanțase la 5 goluri. Scorul este 16-12 pentru Metz.
Min. 27 - Metz s-a distanțat la 4 goluri, scorul este 15-11.
Min. 22 - Metz și-a mărit din nou avantajul de 3 goluri, scorul este 12-9. CSM are atacul.
Min. 19 - GOOOL CSM! Time-out-ul a avut efect, iar Maslova a redus din diferență, 9-7 pentru Metz.
Min. 19 - Metz s-a distanțat pe tabelă la 9-6, iar Bojana Popovic a cerut primul time-out al meciului.
Min. 14 - Cele două echipe merg cap la cap, scorul este 6-6.
Min. 12 - EGALITATE DIN NOU! Scorul este 5-5.
Min. 10 - Metz a preluat conducerea, 4-3 pentru franțuzoaice.
Min. 8 - GOOL CSM! ”Tigroaicele” conduc, după ce a fost transformată o lovitură de la 7 metri, 3-2.
Min. 7 - Începutul partidei e echilibrat, scor 2-2!
Min. 3 - Metz a restabilit egalitatea la 1.
Min. 1 - CSM București a deschis scorul la prima încercare! Maslova a înscris, iar apoi franțuzoaicele au lovit bara.
Update 16:00 - A început prima semifinală!
Știrea inițială:
UPDATE: Emmanuel Mayonnade, înainte de Metz - CSM București: ”Greșește foarte rar!”
UPDATE: VIDEO Pusă în dificultate! Ce a făcut Crina Pintea, înainte de Metz - CSM București
UPDATE: VIDEO Românii ”au cucerit” Budapesta, înainte de Metz - CSM București
UPDATE: VIDEO 327 de milioane de euro! Anunț înainte de Metz - CSM București
România are o reprezentantă în turneul final din Budapesta, după o pauză de 8 ani. CSM București a câștigat meciul cu Esbjerg, scor 37-27, după 25-26, în tur, și astfel și-a asigurat locul în semifinale.
Adversara ei, Metz, a trecut în sferturi de maghiarele de la Ferencvaros (31-31, 31-28).
Metz - CSM București 9-3! ”Tigroaicele”, în urmă la duelurile directe cu gruparea din Franța, înaintea duelului din semifinalele EHF Champions League
Înainte de confruntarea din Final Four-ul EHF Champions League de la Budapesta, Metz și CSM București s-au întâlnit de 12 ori.
Echipa din Franța stă mult mai bine la duelurile directe: Metz a câștigat nouă confruntări, în timp ce CSM București s-a impus de trei ori.
De fiecare dată, cele două formații s-au întâlnit în cadrul EHF Champions League: ultimul duel dintre cele două formații datează din 12 ianuarie 2025, când formația franceză s-a impus cu 27-24, în cadrul Grupei A de calificare.
Primul duel dintre Metz și CSM București a avut loc în aprilie 2018, când ”Tigroaicele” s-au impus cu 34-21, în faza sferturilor de finală.
Acum rămâne de văzut cum se va încheia a 13-a confruntare directă dintre cele două echipe, la Final Four-ul EHF Champions League 2026.
VIDEO Cum au prezentat-o cei de la EHF pe CSM București, înainte de Final Four-ul Champions League
Bojana Popovic, înainte de Metz - CSM București: ”Ne-am pregătit foarte bine”
Înainte de a face deplasarea în Ungaria, Bojana Popovic (46 de ani), antrenoarea ”Tigroaicelor”, a spus că elevele sale s-au pregătit foarte bine și vor să-și ia revanșa în fața franțuzoaicelor (în fața cărora CSM București a pierdut ultimele cinci dueluri directe).
În cazul în care CSM București va reuși minunea și-și va adjudeca Champions League, Bojana Popovic a spus că-și va face un nou tatuaj simbolic, prin care să marcheze acest moment cu adevărat special.
”Nu e niciun secret, nu e niciun miracol, jucăm handbalul în felul în care fetelor le place. E o echipă care lucrează foarte bine împreună. Înainte să vin, erau aceleași jucătoare, unele cu experiență, a trebuit doar să ne adunăm și să ne trezim.
Acum ele au ajuns acolo unde voiau să fie, pentru că au făcut o treabă bună, eu doar le-am ajutat să scoată ce era mai bun de la ele. Vrem să câștigăm împotriva lui Metz pentru că ne dorim asta. În ultimele meciuri directe, CSM a pierdut, deci acesta este un motiv pentru a ne lua revanșa.
Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci. Ne gândeam și la celelalte echipe, dar știam totul despre Metz. E un singur meci, o zi în care totul trebuie să fie la un nivel bun. După meci, vom vedea cum ne-am descurcat în perioada de pregătire.
(n.r. ce ar însemna să câștigați Liga Campionilor cu CSM?) Ce ar însemna pentru toată lumea. Toată lumea vrea să câștige. Când joci ceva, la finalul zilei, e vorba de victorie. Pentru mine, va însemna mult. Prima femeie care să câștige competiția, ar fi tare să fac asta cu CSM.
(n.r. vă veți face un nou tatuaj dacă veți câștiga?) Da, evident. Vom vedea ce vom face. Ele (n.r. jucătoarele) cu siguranță vor face ceva, dar nu vrem să ne spunem secretele“, a spus Bojana Popovic, la conferința de presă.
VIDEO preview Metz - CSM București din Final Four-ul EHF Champions League
Etichete: champions league , final four , csm bucuresti , metz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții