50 de milioane de euro pentru transferul lui Antony, dar nu la Betis!
articol scris de Digi Sport06.05.2025, 19:29
Antony (25 de ani) a ”renăscut” după ce a plecat la Manchester United, care l-a împrumutat la Betis în iarnă, până la finalul sezonului.
Fotbal International Fotbal: Franța - Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1
Fotbal: Suedia - Grecia, joi, 20:00, DGS 1
Deși brazilianul a arătat în Spania că poate face față la nivel înalt, Manchester United a decis că Antony nu merită o nouă șansă și vrea să-l vândă în vară.
Manchester United vrea 50 de milioane de euro în schimbul lui Antony
Manchester United a decis și prețul pe care îl vrea în schimbul lui Antony, 50 de milioane de euro, scrie Sport.es.
Suma reprezintă 50% din cât a plătit Manchester United pentru a-l transfera pe Antony de la Ajax, în vara lui 2022.
Antony poate continua în Spania din sezonul viitor, însă nu la Betis, care nu își permite să plătească o astfel de sumă pe un jucător, ci la Atletico Madrid.
Sursa citată anterior notează că Diego Simeone îl apreciază pe Antony și că Atletico Madrid chiar ar fi făcut primii pași concreți pentru transferul brazilianului.
Antony a ”renăscut” la Betis
Antony a plecat în ianuarie de la Manchester United după un sezon de toamnă în care reușise un singur gol în 14 meciuri jucate. Singurul gol a fost izbutit într-un meci cu Barnsley, formație de liga a treia engleză, pe care Manchester United a învins-o cu 7-0 în turul trei din Cupa Ligii Angliei.
La Betis, însă, Antony a reușit să marcheze de șapte ori și să dea patru pase decisive în cele 20 de meciuri bifate în campionatul din Spania și în Conference League.
Etichete: atletico madrid , manchester united , betis , antony
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat din Turcia a ajuns, fără să știe, unul dintre cei mai bogați oameni din lume după ce...