Gest fără precedent la naționala României! De ce au purtat jucătoarele banderole albe pe încheieturi
articol scris de Digi Sport04.06.2025, 14:22
România a pierdut cu 3-0 meciul cu Polonia din Nations League și a retrogradat în Liga C.
Fotbal SuperLiga: FC Argeș - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1
Interviurile Digi Sport: Valeriu Iftime, vineri, 18:00, DGS 1
Dacă rezultatul partidei a fost unul de uitat pentru tricolore, mesajul pe care l-au transmis jucătoarele înainte de startul întâlnirii a consemnat o premieră.
Româncele, mesaj de susținere pentru femei după ce o tânără de 23 de ani a fost împușcată în București
Tragedia din cartierul Cosmopolis, petrecută pe 31 mai, nu le-a lăsat indiferente pe fotbalistele României. O tânără de 23 de ani, însărcinată, a fost împușcată de un fost iubit în apropierea locuinței sale. Femeia era de mână cu fiica sa de 3 ani în momentul în care a fost atacată mortal.
Cazul le-a impresionat pe jucătoare, care au vrut să-și arate solidaritatea. În seara meciului cu Polonia, un protest la care au participat aproape 3.000 de oameni a avut loc în Piața Victoriei din Capitală.
Pentru a cere măsuri concrete care să crească securitatea femeilor în societate, fetele din naționala de fotbal au transmis mesajul lor către autorități. Au purtat manșete albe, iar la poza de grup dinaintea partidei au făcut simbolic gesturi ce semnalează victimele aflate în pericol.
Din 2022, FRF este partener în cadrul proiectului GOALSCORE, de combatere a violenței de gen în fotbal. În cadrul acestuia, antrenori de la mai multe cluburi și loturi naționale au fost formați pentru a recunoaște formele violenței de gen. A fost, de asemenea, elaborată o metodologie dedicată antrenorilor, prin care aceștia pot oferi sprijin femeilor din echipă care suferă în urma abuzurilor.
Rezumatul meciului Polonia - România 3-0
Etichete: fotbal feminin , nationala de fotbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte Traian Băsescu spune că e nevoie de un „liberal 100%” care să îndeplinească...