”Nemaivăzut la Real Madrid”: s-a întâmplat, pentru prima oară în istorie
articol scris de Digi Sport04.07.2025, 09:50
Real Madrid este unul dintre cele mai importante branduri din sport la nivel mondial. Presiunea este enormă la acest nivel, iar nu de fiecare dată antrenorii reușesc să se ridice la nivelul așteptărilor.
La Liga SuperLiga: Dinamo - U Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Unirea Slobozia, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Asta s-a întâmplat în sezonul 2024/2025, când clubul din capitala Spaniei a schimbat, pentru prima oară în istorie, toți cei patru antrenori. Este vorba despre cel de la prima echipă (Carlo Ancelotti), de la a doua (Raul Gonzalez), de la feminin (Alberto Toril) și de la baschet (Chus Mateo).
Numai Raul Gonzalez a plecat din propria inițiativă, în timp ce restul au părăsit clubul din cauza lipsei de performanță. ”Nemaivăzut la Real Madrid”, a scris Marca.
Real Madrid a schimbat toți antrenorii!
Dacă în locul lui Carlo Ancelotti a fost numit Xabi Alonso, care ”a intrat deja în pâine” la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde se află deja în sferturi (va da peste Borussia Dortmund), locul lui Raul l-a luat Alvaro Arbeloa.
Alberto Toril s-a văzut schimbat cu Pau Quesada, care a semnat un contract valabil timp de două sezoane. Toril nu a reușit, în cei patru ani petrecuți la echipa feminină a Realului, să câștige niciun trofeu, asta deși a ajuns în finala Cupei Reginei în 2023 și finala Supercupei Spaniei în 2025. În primul sezon s-a clasat pe locul 3, iar în următoarele trei pe poziția a doua, în spatele Barcelonei.
Chus Mateo a cucerit titlul la baschet, dar demiterea sa a venit în urma rezultatelor slabe din Euroligă. Madrilenii ajunseseră în Final Four trei ani la rând, dar în acest sezon nu au mai bifat aceeași performanță, fiind eliminați în play-off de Olympiacos. Sergio Scariolo a fost deja numit noul antrenor al echipei de baschet.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , raul gonzalez , alberto toril , chus mateo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Femeilor singure din Rusia ar trebui să li se interzică să recurgă la fertilizarea artificială, să...