Europa League: Bournemouth - Milan, joi, 22:00, DGS 2
Conference League: Inter Escaldes - Univ. Craiova, joi, 19:45, DGS 1
Kyle Walker (36 de ani), fundaș dreapta, în prezent la Burnley, a evoluat pentru Manchester City timp de 8 ani, în perioada 2017-2025.
Englezul a anunțat recent că își va șterge tatuajul cu ”patru la rând” de pe picior, în cazul în care clubul englez este găsit vinovat de cele 114 încălcări financiare. De aceea, fundașul dreapta a primit o mulțime de reacții negative în mediul online, mai ales că este considerat o legendă pe ”Etihad”.
Kyle Walker, după ce a spus că și-ar șterge tatuajele cu ”patru la rând”: ”Nu am avut niciodată intenția”
Acum, după scandalul generat în Anglia, Kyle Walker a anunțat pe Instagram că nu are de gând să își șteargă tatuajul cu Manchester City.
”Ca să clarific titlurile înșelătoare apărute astăzi, nu am avut niciodată intenția de a-mi îndepărta tatuajele dedicate lui Manchester City.
Perioada petrecută la City a reprezentat o parte foarte importantă a carierei și a parcursului meu ca jucător, de care voi fi întotdeauna extrem de mândru.
Am trăit momente incredibile alături de coechipieri minunați, de oamenii din cadrul clubului și, bineînțeles, de fanii lui City, care ne-au susținut pe tot parcursul.
Acele amintiri vor rămâne mereu cu mine. La fel și tatuajele”, a scris Kyle Walker, pe Instagram.
În cei 8 ani petrecuți la Manchester City, Kyle Walker a câștigat 17 trofee, printre care o Ligă a Campionilor și șase titluri.
Kyle Walker este căsătorit cu Annie Kilner
Ce a spus inițial Kyle Walker despre tatuajul cu Manchester City: ”Probabil că va trebui să fac asta”
”Ar trebui să-mi scot tatuajul cu 'patru la rând' dacă ni se retrag titlurile? Ei bine, probabil că va trebui să fac asta, cel puțin partea aceea.
Dar dacă te uiți la marile echipe ale lui Manchester United, nici ele n-au reușit să câștige patru titluri consecutive. Suntem doar câțiva care putem spune că am reușit asta. O să încerc să-l păstrez, dar sper să nu ni se ia titlurile...
Este elefantul din cameră, subiectul incomod despre care probabil vom fi întrebați cu toții în interviuri.
Nu arată deloc bine. Să nu ne ascundem după deget: au fost găsiți vinovați, dar se află în proces de apel.
Ca jucător, tot ce pot spune este că noi nu am făcut altceva decât să ieșim pe teren și să dăm tot ce aveam mai bun, ca echipă. Îmi voi apăra colegii pentru tot restul vieții, pentru că simt că ceea ce am făcut și am realizat în acea perioadă a fost extraordinar și probabil că nu se va mai repeta niciodată.
Dar, privit din exterior, lucrurile nu arată deloc bine și trebuie să discutăm deschis despre asta…”, a spus Walker în primă fază.
Manchester City ar urma să fie depunctată drastic, pentru a retrograda sigur la finalul sezonului, în cazul în care este găsită vinovată la apel
Daily Mail citează surse apropiate de anchetă și scrie care sunt sancțiunile pe care Manchester City ar urma să le primească în cazul în care va pierde și la apel.
Retrogradarea directă iese din calcule, pentru că ar afecta programul întregului sezon, dar englezii ar vrea să se asigure că Manchester City va cădea în liga a doua la finalul sezonului.
Astfel, sursa citată scrie că Manchester City ar urma să primească o depunctare atât de mare încât să nu aibă șanse să se salveze de la retrogradare la finalul acestui sezon.
Clubului din Manchester ar urma să i se aplice o depunctare uriașă și pentru sezonul următor, pentru a petrece cel puțin două sezoane în eșalonul secund al fotbalului din Anglia.
Pe lângă depunctare, Manchester City ar urma să primească o amendă foarte mare.







































