Victor Cornea - Andreas Mies și Cezar Crețu - Bogdan Pavel, eliminați din proba de dublu de la Țiriac Open
articol scris de Digi Sport03.04.2025, 15:30
Trei jucători români, Victor Cornea, Cezar Creţu şi Bogdan Pavel, au pierdut meciurile susţinute, joi, în prima rundă a probei de dublu a turneului de tenis Ţiriac Open (ATP 250).
Tenis Media: Digi Sport Special, miercuri, 18:00, DGS 1
Media: Liga Digi Sport, miercuri, 16:00, DGS 1
Turneul din Capitală este dotat cu premii totale de 596.035 de euro şi se desfășoară la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.
Perechile Victor Cornea - Andreas Mies și Cezar Crețu - Bogdan Pavel au fost eliminate din proba de dublu de la Țiriac Open
Cornea şi germanul Andreas Mies au fost învinşi de cuplul Robin Haase (Olanda)/Hendrik Jebens (Germania) cu 7-6 (6/3), 4-6, 15-13, după două ore şi 9 minute de joc.
Cornea şi Mies nu şi-au pierdut serviciul în acest meci, salvând toate cele şapte mingi de break ale adversarilor. Mai mult, perechea româno-germană a ratat două mingi de meci, în super tiebreak (la 10-9 şi 12-11).
În alt meci, spaniolul Marcel Granollers şi argentinianul Horacio Zeballos, principalii favoriţi, i-au învins pe Cezar Creţu şi Bogdan Pavel cu 6-3, 6-3, după o oră şi 14 minute.
Perechile învinse au fost răsplătite cu câte 3.240 de euro, potrivit Agerpres.
Etichete: victor cornea , cezar cretu , bogdan pavel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul desemnat Adrian Veștea a ignorat ultimatumul dat de PNL luni seară, prin care liberalii...