Luis Enrique a răbufnit și le-a răspuns contestatarilor, după PSG - Bayern: ”Nu trebuie să respecți toate opiniile”
articol scris de Digi Sport02.05.2026, 10:08
Luis Enrique (55 de ani), antrenorul de la PSG, a reacționat în urma criticilor primite după semifinala spectaculoasă cu Bayern, scor 5-4.
Champions League Europa League: Dinamo Kiev - ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS 1
Chiar dacă cele două echipe au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri din istoria Ligii Campionilor, unii oameni au criticat rezultatul final, implicit pe cei doi antrenori, Enrique și Kompany, susținând că fotbalul nu ar trebui să se joace în acest fel.
Luis Enrique nu s-a abținut: ”Nu îmi pasă de acele opinii”
Luis Enrique a auzit ce au spus unii oameni din fotbal și nu s-a putut abține. Spaniolul a declarat că anumite păreri nu ar trebui respectate.
”Nu ar trebui să respecți toate opiniile… pentru că, dacă e o opinie de rahat, nu ar trebui să o respecți. Vor fi oameni cărora le place să joace fotbal în felul acesta, majoritatea, iar aici mă includ și pe mine, și alții cărora nu le place să joace așa.
Nu îmi pasă de acele opinii. Ceea ce arătăm este că majoritatea oamenilor care iubesc fotbalul s-au bucurat de asta și asta este cel mai important lucru”, a declarat Luis Enrique, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.
Partida retur dintre Bayern și PSG este programată pe 6 mai (miercuri), de la 22:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Alessandro Melli s-a arătat dezgustat de meciul PSG - Bayern 5-4
Întreaga planetă s-a bucurat de spectacolul fotbalistic oferit de cele două echipe, cu foarte puține excepții. Una dintre ele este Alessandro Melli, fost atacant la Parma și AC Milan, cu patru meciuri în naționala mare a Italiei.
Pe rețelele sociale, fostul fotbalist de 56 de ani a făcut o postare foarte controversată. Alessandro Melli este de părere că fotbalul modern, care produce mai multe goluri, nu înseamnă automat și că este de o calitate mai mare decât cel din trecut.
"O să merg împotriva curentului, dar din cauza VAR-ului și a unui stil de joc care nu mai presupune să te aperi, să faci marcaj sau să aperi mijlocul terenului, acest fotbal literalmente îmi provoacă greață. E o porcărie.
Știți cui îi place un astfel de fotbal? Televiziunilor, comentatorilor și fanilor care vor să vadă goluri și atât, fără să înțeleagă mai multe din acest sport. Fotbalul modern a devenit noul NBA.
Nu mă refeream că aș alege AC Milan - Juventus peste PSG - Bayern, m-aș uita mereu la meciul din urmă.
Mă refeream doar că, odată cu acest trend, în care cultura apărării nu mai există, iar VAR-ul analizează fiecare fază, vom vedea doar meciuri care se termină 7-5 sau 6-6.
Cândva era greu să înscrii, trebuia să meriți acest lucru. Chiar și cei mai buni jucători trebuiau să muncească din greu să dea gol. Acum, fiecare atac poate duce la gol", a declarat Alessandro Melli, citat de Football Italia.
Rezumat video PSG - Bayern 5-4
Etichete: psg , bayern , luis enrique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Creșterea rapidă a industriei de apărare din Rusia, determinată de război, se apropie de limita sa...