ianis zicu

Ianis Zicu, la prima conferință la Farul: ”Acești jucători au avut șansa sau neșansa să fie antrenați de Gică Hagi”

Ianis Zicu, prezentat drept noul antrenor de la Farul / Foto: Facebook @FarulConstanta
  • Europa League: Bournemouth - Milan, joi, 22:00, DGS 2

  • Conference League: Inter Escaldes - Univ. Craiova, joi, 19:45, DGS 1

Miercuri, 4 iunie, Ianis Zicu a fost prezentat drept noul antrenor de la Farul.

Născut la Constanța, fostul fotbalist îi ia locul lui Gică Hagi, după ce ”Regele” a decis să facă un pas în spate. Fostul tehnician de la Metaloglobus a afirmat că nu putea refuza o asemenea propunere și că își dorește să facă performanță, chiar dacă misiunea se anunță una dificilă.

Zicu a vorbit în termeni laudativi despre fostul tehnician al ”Marinarilor”, care a cucerit două titluri de campion cu gruparea din Constanța, iar în conferință s-a referit și la faptul că jucătorii au avut serios de tras cu Hagi. A dat asigurări că la fel se va întâmpla și cu el la cârmă.

  • Contractul lui Ianis Zicu cu Farul este valabil până în vara anului 2027.

Ianis Zicu: ”Sunt foarte emoționat. Am încrederea că putem face performanță”

”Sunt foarte emoționat pentru că vin la un club condus de oameni care au făcut istorie atât în fotbalul românesc, cât și în cel internațional. Emoțiile pe care le am sunt legate de faptul că este orașul în care m-am născut, am jucat la echipa de juniori, echipa mare, am antrenat echipa înainte de fuziune, iar când ai această oportunitate, nu cred că exista un alt răspuns.

Am toată încrederea că putem să facem performanță. Gândurile sunt acelea de a ne îndeplini obiectivele. Sper să răsplătesc încrederea pe care acești oameni mi-au acordat-o. Din fericire, am patru meciuri în Liga 1, cele de baraj se consideră tot meciuri de primă ligă. Fotbalul este la fel, dar clar, nivelul mai ridicat. Jucătorii sunt de o altă valoare.

Plec de la calitatea umană, apoi spre tactic, tehnic și așa mai departe. Grupul este cel care poate să ne aducă trofee, vedem exemplul cu Messi la Barcelona și la PSG.

Ca jucător nu am muncit atât de mult pe cât trebuia să o fac. Acești jucători pe care îi voi pregăti la Farul au avut șansa sau neșansa să fie antrenați de Gică Hagi, un fost fotbalist cu răutate, dorință, care a dat totul la fiecare antrenament, iar acum au un antrenor care nu a dat totul ca jucător, dar care nu acceptă sub nicio formă ca ei să iasă pe teren fără să fie pregătiți. Le spun că trebuie să știe la ce să se aștepte. Antrenamentul este totul”, a declarat Ianis Zicu.

Elevul care a atacat cu o macetă doi colegi, la un liceu din Pitești, a fost reținut. Prima ipoteză a autorităților privind motivul
DIGI24 Elevul care a atacat cu o macetă doi colegi, la un liceu din Pitești, a fost reținut. Prima ipoteză...
Top articole
Al-Sadd SC v Al-Gharafa SC - Qatar Cup 2026 Semi-Final, Doha - 01 Sep 2026
Răzvan Lucescu a spart ghinionul: victorie la scor, după patru înfrângeri consecutive

Recomandările redacției

profimedia-1145152397
Spaniolii sunt siguri, după PSG - Barcelona: ”E o greșeală că NU va câștiga Balonul de Aur! E cât...
Citește și
SOCCER - UEFA Champions League - Real Madrid CF - RB Leipzig
Gata: a semnat noul contract cu Real Madrid, după victoria din Champions League
pochettino
Video Ce apariție: Mauricio Pochettino, în tribune la Escaldes - Craiova! Pe cine a...
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Live
Tenis
22 Octombrie | 13:25

ATP Bruxelles, ziua a 4-a

Live
Tenis
22 Octombrie | 14:55

ATP Lyon, ziua a 4-a

Live
Tenis
23 Octombrie | 14:55

ATP Bruxelles, sferturi de finală

Live
Tenis
23 Octombrie | 14:55

ATP Lyon, sferturi de finală

Live
Fotbal
23 Octombrie | 21:55

Alaves - Malaga, La Liga, etapa a 10-a

Live
Tenis
24 Octombrie | 14:55

ATP Lyon, semifinale

Live
Tenis
24 Octombrie | 15:55

ATP Almaty, semifinale

Live
Fotbal
24 Octombrie | 16:25

Leipzig - Elversberg, Bundesliga, etapa a 7-a

Live
Tenis
24 Octombrie | 16:55

ATP Bruxelles, semifinale

Live
Patinaj artistic
24 Octombrie | 18:55

ISU Grand Prix - Angers

Live
Fotbal
24 Octombrie | 19:25

Valencia - Villarreal, La Liga, etapa a 10-a

Live
Patinaj artistic
25 Octombrie | 12:25

ISU Grand Prix - Angers

Live
Tenis
25 Octombrie | 17:25

ATP Bruxelles, finala

Sondajul zilei

Cine va câștiga derby-ul FCSB - Rapid (sâmbătă, ora 21:00, DGS 1)?

Recomandări TV

Colaj Liga 2 Minge

FOTBAL: FC Bihor – CSM Reșița, 16:00, în direct pe Digi Sport 1

FOTBAL: Inter Escaldes – Universitatea Craiova, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

FOTBAL: Inter Escaldes – Universitatea Craiova, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

profimedia-1134346953

FOTBAL: Celtic – Celta Vigo, 22:00, în direct pe Digi Sport 4

Turkish Super League 2026/27 - Besiktas Vs Corum

FOTBAL: Beșiktaș – Crystal Palace, 22:00, în direct pe Digi Sport 3

WhatsApp Image 2026-07-26 at 22.41.06

FOTBAL: Euro Fotbal, 22:30, în direct pe Digi Sport 1

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media