SSC Napoli v AS Roma - Serie A TIM

Paulo Dybala pleacă de la AS Roma! Contract până în 2027

Paulo Dybala / Foto: Gety Images
  • Europa League: Bournemouth - Milan, joi, 22:00, DGS 2

  • Conference League: Inter Escaldes - Univ. Craiova, joi, 19:45, DGS 1

Paulo Dybala (30 de ani) a semnat cu AS Roma în vara anului 2022, după ce evoluase vreme de șapte sezoane în tricoul celor de la Juventus.

Cu un contract valabil până în iunie 2025, argentinianul are zilele numărate la gruparea din capitala Italiei.

În urmă cu mai mult de o lună, Al-Nassr se interesase de situația celui poreclit ”La Joya”, însă fotbalistul nu a dat curs ofertei. Acum, se pare că fotbalistul s-a răzgândit și a acceptat o propunere venită din Arabia Saudită.

Paulo Dybala, acord cu Al Qadsiah

Conform jurnalistului Fabrizio Romano, Paulo Dybala s-a înțeles cu cei de la Al Qadsiah în privința unui contract până în vara anului 2027. Cele două părți sunt foarte aproape să pună la punct ultimele detalii contractuale.

Totuși, saudiții mai au un pas important de făcut pentru a realiza transferul, și anume să ajungă la un acord cu gruparea italiană, întrucât clauza de reziliere a lui Paulo Dybala a expirat la sfârșitul lunii iulie.

12 milioane de euro era clauza de reziliere din înțelegerea lui Paulo Dybala cu AS Roma, valabilă doar pentru cluburile din afara Italiei.

AS Roma nu ar fi dorit să-l cedeze pentru ”mărunțiș” pe argentinian la o formație din campionatul intern.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

  • 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Paulo Dybala, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
  • 34 de goluri și 18 pase decisive a reușit ”La Joya” pentru AS Roma.

6 milioane de euro net era salariul pe care îl încasa Dybala în capitala Italiei. Cel mai probabil, saudiții i-au pus pe masă o sumă considerabil mai mare pentru a-l convinge.

Elevul care a atacat cu o macetă doi colegi, la un liceu din Pitești, a fost reținut. Prima ipoteză a autorităților privind motivul
DIGI24 Elevul care a atacat cu o macetă doi colegi, la un liceu din Pitești, a fost reținut. Prima ipoteză...
Top articole
Tottenham Hotspur v Manchester United, UEFA Europa League final, Bilbao, Spain
Live Video&Score Juventus - Rennes 1-2, ACUM, DGS 2 / USG - Hapoel Beer Sheva 0-1, DGS 3. Programul etapei 3 din...

Recomandările redacției

profimedia-1145152397
Spaniolii sunt siguri, după PSG - Barcelona: ”E o greșeală că NU va câștiga Balonul de Aur! E cât...
Citește și
pochettino
Video Ce apariție: Mauricio Pochettino, în tribune la Escaldes - Craiova! Pe cine a mers să vadă
profimedia-0830547127
Video Getafe - Lugano 1-4, Jablonec - Brighton 0-0, Pafos - Riga 0-0. Rezultatele...
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Live
Tenis
22 Octombrie | 13:25

ATP Bruxelles, ziua a 4-a

Live
Tenis
22 Octombrie | 14:55

ATP Lyon, ziua a 4-a

Live
Tenis
22 Octombrie | 17:25

ATP Almaty, ziua a 4-a

Live
Tenis
23 Octombrie | 14:55

ATP Bruxelles, sferturi de finală

Live
Tenis
23 Octombrie | 14:55

ATP Lyon, sferturi de finală

Live
Fotbal
23 Octombrie | 21:55

Alaves - Malaga, La Liga, etapa a 10-a

Live
Tenis
24 Octombrie | 14:55

ATP Lyon, semifinale

Live
Tenis
24 Octombrie | 15:55

ATP Almaty, semifinale

Live
Fotbal
24 Octombrie | 16:25

Leipzig - Elversberg, Bundesliga, etapa a 7-a

Live
Tenis
24 Octombrie | 16:55

ATP Bruxelles, semifinale

Live
Patinaj artistic
24 Octombrie | 18:55

ISU Grand Prix - Angers

Live
Fotbal
24 Octombrie | 19:25

Valencia - Villarreal, La Liga, etapa a 10-a

Live
Patinaj artistic
25 Octombrie | 12:25

ISU Grand Prix - Angers

Live
Tenis
25 Octombrie | 17:25

ATP Bruxelles, finala

Sondajul zilei

Cine va câștiga derby-ul FCSB - Rapid (sâmbătă, ora 21:00, DGS 1)?

Recomandări TV

Colaj Liga 2 Minge

FOTBAL: FC Bihor – CSM Reșița, 16:00, în direct pe Digi Sport 1

FOTBAL: Inter Escaldes – Universitatea Craiova, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

FOTBAL: Inter Escaldes – Universitatea Craiova, 19:45, în direct pe Digi Sport 1

profimedia-1134346953

FOTBAL: Celtic – Celta Vigo, 22:00, în direct pe Digi Sport 4

Turkish Super League 2026/27 - Besiktas Vs Corum

FOTBAL: Beșiktaș – Crystal Palace, 22:00, în direct pe Digi Sport 3

WhatsApp Image 2026-07-26 at 22.41.06

FOTBAL: Euro Fotbal, 22:30, în direct pe Digi Sport 1

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media