Nick Kyrgios a fost suspendat pentru dopaj, după ce a ieșit pozitiv la cocaină! Reacția australianului
articol scris de Digi Sport19.08.2026, 12:27
Nick Kyrgios (31 de ani, 1283 ATP) a fost suspendat provizoriu pentru dopaj de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a ieșit pozitiv la benzoilecgonină, un metabolit al cocainei.
Tenis Liga 2: CSM Reșița - FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1
La Liga: Elche - Real Madrid, marți, 22:30, DGS 1
ITIA a anunțat printr-un comunicat că jucătorul australian a fost supus în luna iunie, în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca, la un test antidoping pe care l-a picat. Turneul din Spania a fost ultimul la care a participat, iar suspendarea provizorie a început pe 4 august.
- Citește și: Nick Kyrgios a dat-o ca exemplu pe Simona Halep, după ce Jannik Sinner a fost prins dopat și apoi exonerat
Nick Kyrgios și-a recunoscut greșeala, după ce a fost suspendat pentru dopaj: ”Nu am de gând să caut scuze”
Ulterior, printr-un mesaj postat pe contul de Instagram, Nick Kyrgios și-a recunoscut greșeala comisă și apoi și-a cerut scuze față de familie, fani și sponsorii care i-au fost alături de-a lungul carierei.
ITIA a mai transmis că Nick Kyrgios are dreptul de a contesta suspendarea provizorie, dar nu a făcut acest pas. Australianul a subliniat că se va retrage în următoarele zile din viața publică. Pentru Kyrgios va urma un proces în care să fie stabilită perioada suspendării.
”Am vrut să aflați mai întâi de la mine! Recent, am picat un test antidoping în Mallorca, după ce am fost depistat pozitiv la cocaină. Am făcut o greșeală uriașă și îmi asum întreaga responsabilitate.
Îmi pare rău față de fanii mei, familia mea, sponsorii mei și față de toți cei apropiați. Mai presus de toate, îmi pare rău față de copiii care mă urmăresc. Știu ce exemplu ofer prin ceea ce am făcut și sunt profund dezamăgit de mine însumi.
Nu am de gând să caut scuze, dar vreau să ofer puțin context despre situația prin care am trecut. Ultimii doi ani, cu toate accidentările, m-au afectat enorm, atât fizic, cât și psihic. Corpul meu nu a mai fost capabil să facă ceea ce mintea mea se aștepta să facă, iar faptul că a trebuit să accept că mă apropii de finalul carierei a fost mai greu decât mi-aș fi imaginat vreodată.
Am spus întotdeauna că nu eu am ales tenisul, ci tenisul m-a ales pe mine. Dar să renunț la ceva care a reprezentat întreaga mea viață este unul dintre cele mai grele lucruri cu care a trebuit să mă confrunt vreodată. Uneori m-am simțit neputincios și singur.
Nimic din toate acestea nu scuză ceea ce am făcut. Totuși, vestea bună este că acest lucru a fost un semnal de alarmă pentru mine. În următoarele 28 de zile, mă voi retrage de pe rețelele de sociale și din viața publică, pentru a mă concentra pe a-mi pune viața în ordine.
Le cer oamenilor să-mi respecte intimitatea în această perioadă și, cel mai important, să respecte intimitatea familiei mele. Îmi pare rău. Voi face tot ce trebuie și mă voi întoarce mai bun”, a fost mesajul lui Nick Kyrgios pe Instagram.
Cum arată comunicatul integral de la Agenția Internațională de Integritate a Tenisului
”Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) l-a suspendat provizoriu pe jucătorul de tenis australian Nick Kyrgios în cadrul Programului Antidoping pentru Tenis.
Kyrgios, în vârstă de 31 de ani, a furnizat o mostră în timpul unui turneu ATP 250 din Mallorca, Spania, pe 22 iunie 2026. Pe 17 iulie 2026, un laborator acreditat de Agenția Mondială Antidoping (WADA) a confirmat prezența benzoilecgoninei, un metabolit al cocainei.
Cocaina este un stimulent și o substanță de consum inclusă în Lista Interzisă a WADA și este interzisă în competiții în cadrul Programului Antidoping pentru Tenis. Dacă este depistată la teste din afara competițiilor, se aplică sancțiuni reduse pentru abuz de substanțe. Datorită naturii substanței, o suspendare provizorie este obligatorie și este în vigoare din 4 august 2026.
Kyrgios are dreptul de a contesta suspendarea provizorie, dar nu a făcut-o până în prezent. Ca în toate cazurile Programului Antidoping din Tenis, Kyrgios are la dispoziție asistență ITIA.
În timp ce este suspendat, Kyrgios nu are voie să joace, să antreneze sau să participe la niciun eveniment organizat de World Tennis, WTA, ATP, turneele de Grand Slam sau orice asociație națională”, a transmis ITIA.
Nick Kyrgios a câștigat 7 titluri în circuitul ATP
Nick Kyrgios a câștigat 7 titluri ATP, iar cea mai înaltă poziție în clasament a fost locul 13, pe 24 octombrie 2016. Apogeul lui Kyrgios a fost la Wimbledon 2022, când a ajuns până în finală, dar a în fața lui Novak Djokovic.
Australianul mai are în palmares câte un sfert de finală la Australian Open și US Open, în timp ce la Roland Garros nu a trecut niciodată de turul 3.
Este important de menționat că Nick Kyrgios a avut de suferit în carieră și din cauza accidentărilor repetate.
- 12 milioane de euro a câștigat Nick Kyrgios de la turneele de tenis la care a participat.
Etichete: dopaj , nick kyrgios , cocaina , itia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un colonel din cadrul forțelor aeriene americane, care a fost salvat în luna aprilie din Iran, a...