Europa League: Bournemouth - Milan, joi, 22:00, DGS 2
Conference League: Inter Escaldes - Univ. Craiova, joi, 19:45, DGS 1
FCSB încearcă să recupereze distanța care o desparte de CFR Cluj și a bifat trei puncte prețioase în disputa cu U Craiova 1948, 1-0 pe terenul nou-promovatei.
A fost prima victorie în deplasare pentru trupa lui Edi Iordănescu. Iar golul a venit dintr-un penalty scos de fundașul Vali Crețu după un contact cu Diallo.
”Am fost un pic mai șmecher, i-am luat fața, el a venit mai agresiv, m-a lovit la genunchi, am căzut.
Trebuie să fii un pic șmecher și să obții ce trebuie, am simțit că m-a atins la genunchi”, a explicat jucătorul faza loviturii de la 11 metri transformată de Keșeru.
Vali Crețu: ”Nu ne-a ieșit jocul”
Crețu a recunoscut că roș-albaștrii nu au jucat strălucit, mai ales că starea gazonului le-a pus probleme.
”Sunt meciuri grele în deplasare, un teren foarte greu, nu ne-a ieșit jocul, ne-am cam tăiat! Suntem FCSB și trebuie să conducem jocul din minutul 1 până în minutul 90.
Veneam după un moment bun, suntem mulți tineri, probabil entuziasmul ăsta s-a resimțit, trebuia să fim echilibrați și mai maturi.
Gazonul e cel mai important factor, te încetinește, sare mingea, nu căutăm alibi, nu căutăm scuze,trebuie să arătăm mai bine”, a mai spus fundașul de la FCSB.