Ultimele stiri

Schimbă Rednic căpitanul la Dinamo? Planul tehnicianului

rotariu-1

Mircea Rednic ar intenţiona să îi acorde lui Dorin Rotariu banderola de căpitan. Tehnicianul crede că acest lucru îl va responsabiliza şi mai mult pe mijlocaş şi îi va creşte valoarea în perspectiva unui transfer viitor.

Vulcan și Bulimar, pe locurile 7 și 8, la Cupa Mondială de la Doha

Bulimar

Dora Vulca şi Diana Bulimar au terminat pe locurile 7, respectiv 8, în finala la paralele de la Cupa Mondială de la Doha.

Roger Federer şi-a amânat revenirea. Elveţianul s-a retras de la turneul de la Miami

roger federer

Elveţianul Roger Federer, fostul lider mondial al tenisului masculin, ce urma să revină în competiţie vineri după o absenţă de două luni, a declarat forfait pentru turneul ATP de la Miami

Video Spania nu îi sperie pe tricolori: "Ne vom ridica la nivelul lor"

romania-5

Răzvan Burleanu a făcut deplasarea la Cluj în acelaşi timp cu lotul tricolorilor, care va disputa amicalul cu Spania. Preşedintele FRF se bazează pe statistică şi aşteaptă cel puţin un rezultat de egalitate, duminică, pe Cluj Arena.

Amintiri cu români. Ce îşi aduc aminte Azpilicueta şi Sergio Ramos înainte de duelul cu tricolorii

azpi ramos

Înainte de amicalul contra României, trei dintre jucătorii emblematici ai Spaniei au vorbit despre disputa ce va avea loc duminică, de la ora 21:45, la Cluj.

Video Cosmin Contra: "Dacă Stanciu nu va fi titular cu Spania, avem o problemă"

stanciu-7

Nicuşor Stanciu a avut parte de debutul perfect la naţională: a marcat singurul gol al amicalului dintre România şi Lituania, confirmând forma excelentă din campionat, unde a marcat 11 goluri pentru Steaua. Cosmin Contra anunţă că mijlocaşul de 22 de ani nu trebuie să lipsească din primul 11 al lui Anghel Iordănescu, în meciul de pregătire de duminică, cu Spania.

Video Exclusiv Şumudică, atac la Becali! "Stai aşa, nea patroane: Cât sunt eu antrenor, Alibec nu merge la voi" 

alibec-2

Declaraţiile date de Becali în legătură cu Alibec l-au scos din sărite pe Marius Şumudică. În direct la Fotbal Club, tehnicianul Astrei i-a răspuns extrem de tăios patronului Stelei.Steaua a vrut să-l transfere în pauza

Cifre impresionante pentru Suarez, de la ultima convocare la echipa Uruguayului

luis

Luis Suarez a fost suspendat 9 meciuri oficiale pentru naţionala Uruguayului, după ce l-a muşcat pe Giorgio Chiellini, la Campionatul Mondial din 2014. Pedeapsa atacantului Barcelonei s-a încheiat şi el va reveni în tricoul sud-americanilor.

Kwiatkowski, învingător în E3 Harelbeke. Polonezul a profitat de imaturitatea lui Sagan

michal

E3 Harelbeke a devenit o afacere a echipei Sky. După ce Geraint Thomas s-a impus anul trecut, 2016 i-a adus victoria lui Michal Kwiatkowski. Rutierul polonez l-a învins pe Sagan fără probleme, la sprint, după ce aceştia au atacat cu 30 de kilometri

Dănciulescu regretă că Dinamo nu va juca pe Arena Națională: "Ar fi venit 10-15.000 de spectatori"

Dinamo Arena Nationala

Dinamo va juca tot în Ștefan cel Mare cu Astra, deși fanii așteptau ca măcar meciurile cu adevărat importante să se joace pe Arena Națională, unde condițiile sunt mult mai bune.

Exclusiv Jose Ramon Alexanko: "Cruyff ne-a transmis dragostea pentru fotbal"

alexanko

Lumea fotbalului a suferit un şoc - Johan Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbalişti şi antrenori din lume, s-a stins din viaţă, la 68 de ani, din cauza cancerului pulmonar. Moartea "Olandezului Zburător" l-a luat prin suprindere pe unul dintre cei mai reprezentativi fotbalişti din istoria Barcelonei. În exclusivitate pentru Digi Sport, Jose Ramon Alexanko, fundaşul care a jucat 13 ani în tricoul blaugrana, între 1980 şi 1993, a povestit cum i-a influenţat Cruyff viziunea asupra fotbalului.

Primul transfer făcut de Wenger în vară. Arsenal îl ia pe Xhaka pentru 43 de milioane de euro

xhaka

Granit Xhaka - internaţionalul elveţian care ne va fi adversar la Euro - va fi din vară noul jucător al lui Arsenal. "Tunarii" l-au convins pe jucător, în schimbul căruia vor plăti o sumă impresionantă

Video James Rodriguez a marcat, în Bolivia, golul cu numărul 100 al carierei

james

Meciul dintre Bolivia şi Columbia (2-3), din calificările pentru Campionatul Mondial din 2018, a fost unul special pentru James Rodriguez. Starul de la Real Madrid a deschis scorul şi a marcat astfel golul 100 al carierei, pentru echipa naţională şi cea de club.

"Venirea lui Cruyff a schimbat istoria Barcelonei". Ce a însemnat olandezul pentru catalani

cruyff-barcelona

Johan Cruyff a decedat ieri, la vârsta de 68 de ani, şi toată lumea sportului rege îl plânge p

Dinamo nu revine pe Arena Națională! Derby-ul cu Astra, tot în "Ștefan cel Mare"!

coregrafie Dinamo

Dinamo nu va juca nici cu Astra Giurgiu pe Arena Națională, partida cu echipa lui Marius Șumudică urmând să se joace tot pe "Ștefan cel Mare".

Sharapova este mic copil. Un rugbyst a fost găsit dopat cu 11 substanţe interzise!

davide vasta

Trişori în sport au existat întodeauna şi cu siguranţă vor mai fi destui dispuşi să-şi nenorocească viitorul numai să câştige în competiţia la care participă şi, desigur, bani. Dar când auzi că un sportiv a fost depistat cu 11 substanţe interzise în corp, pare de-a dreptul imposibil. Italianul Davide Vasta demonstrează însă că totul este posibil.

Video Reîncepe Campionatul Național de Raliuri. Ce schimbări aduce noul sezon

tempestin

În acest weekend, are loc la Brașov prima etapă din Campionatul Național de Raliuri. Cursa aduce câteva noutăți menite să sporească spectacolul. Cea mai importantă prevedere propune limitarea numărului de anvelope, dar și utilizarea pneurilor în specificație de Campionat Mondial. Proba regină, Poiana Brașov în coborâre, va fi supusă regulilor Power Stage

Video Exclusiv Jose Alexanko e sigur că Spania se va impune în amicalul de la Cluj: ”E foarte greu de învins!”

rusescu-2

Cu două luni şi jumătate rămase până la startul Campionatului European, România va da primul examen important din 2016, la Cluj, contra Spaniei, campioana continentală. Meciul se va juca duminică, 27 martie, de la ora 21:45 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe digisport.ro.

Video Schimbări pregătite de Iordănescu. Stanciu și Andone ar putea fi titulari cu Spania

iordanescu-2

Anghel Iordănescu schimbă liniile pentru marele amical cu Spania. În primul 11 al României ar putea apărea cel puţin 6 modificări, faţă de meciul cu Lituania. Nicuşor Stanciu are toate şansele să fie titular duminică seară, la Cluj.

Amsterdam Arena va fi redenumită ”Johan Cruyff Arena”

amsterdam johan

Johan Cruyff a decedat ieri, la 68 de ani, răpus de cancer pulmonar. ”Olandezul zburător” a primit elogii și omagii de la întreaga lume a fotbalului.

Video ”Tricolorii” n-au pierdut în ultimele superamicale și speră să continue seria și cu Spania

echipe nat-amicale

Tricolorii speră să respecte tradiția și în fața Spaniei. În ultimele amicale de gală, cu Argentina, Uruguay sau Italia, naționala a jucat de la egal la egal cu adversara sa. Jucătorii promit să dovedească la Cluj că nu sunt cu nimic mai prejos decât campionii europeni.

Video Alibec, comparat cu Rodion Cămătaru: ”Jucător cu fizic impresionant! Puțin cam grăsuț, dar e un vârf central”

alibec astra 4

Denis Alibec (25 de ani), atacantul celor de la Astra, nu a fost convocat de către selecționerul Anghel Iordănescu pentru cele două meciuri cu Lituania, scor 1-0, și cu Spania și este convins că nu va prinde nici lotul pentru Euro 2016.

Video Un portar belgian a "făcut circ" pe teren în Africa de Sud, cu plonjoanele sale

portar Verbauwhede

Portarul belgian Glenn Verbauwhede are unul dintre cele mai bizare și copilărești modalități de a prinde mingea din fața atacanțior adverși.

Video Monica Ungureanu, medalie de aur la Grand Prix-ul de la Tbilisi

monica ungur

Judoka Monica Ungureanu a obţinut, vineri, medalia de aur, la categoria 48 de kilograme, la Grand Prix de la Tbilisi.

Pep: ”Cruyff n-are nevoie de statuie, se va vorbi de el oricum”. Messi, cel mai bun produs al batavului

pep cruyff

Johan Cruyff a murit, la 68 de ani, răpus de cancer, dar moștenirea sa va rămâne mereu vie, crede probabil cel mai bun elev al său, Pep Guardiola. Antrenorul lui Bayern Munchen a vorbit, la RAC1, în Barcelona, despre fostul său antrenor de la echipa blaugrana, care a clădit celebrul ”Dream Team”

Video Un fost stelist a comis un fault grosolan în Australia. Putea să-i rupă piciorul adversarului!

fault georgievskiBUN

Vă mai aduceți aminte de Daniel Georgievski? Fostul fundaș dreapta al Stelei? Macedoneanul, ajuns la 28 de ani, evoluează în prezent pentru echipa Melbourne Victory, din prima ligă de la Antipozi.

Video Securitate sporită și control pirotehnic la România - Spania! S-a închis și antrenamentul oficial

cluj

Antrenamentul oficial al Spaniei de pe Cluj Arena, înaintea meciului amical împotriva României, va fi închis. Mai mult, spectatorii de la jocul de duminică vor fi supuși unui control pirotehnic, pentru a fi evitate orice incidente.

Roger Federer cere păstrarea probelor antidoping timp de zece ani!

roger federer

Tenismenul elveţian Roger Federer s-a declarat surprins de faptul că Maria Sharapova a fost depistată dopată şi a precizat că probele recoltate de la sportivi ar trebui păstrate timp de zece ani şi, în cazul în care tehnologia antidoping avansează şi sunt depistate substanţe interzise, atleţii să fie pedepsiţi retroactiv.

Video Emoții pentru Spania la meciul cu Italia: Vicente del Bosque, dărâmat de arbitru

del bosque

Italia - Spania 1-1. Selecționerul Spaniei, Vicente del Bosque, a avut parte de o zdruncinătură zdravănă în meciul amical cu Italia, de joi seară.

România și Spania, la egalitate. O înfrângere cu noi a declanșat ”epoca de aur” a ”La Roja”

marica Spania

România și Spania se vor înfrunta duminică, la Cluj-Napoca, pentru a 16-a oară în istorie, într-un meci amical disputat pe Cluj Arena. Deși pare greu de crezut, în acest moment, în care Spania este câștigătoarea ultimelor două ediții ale Campionatului European și a penultimei ediții a Cupei Mondiale, statistica întâlnirilor directe dintre cele două naționale nu este favorabilă ibericilor.

  • 21:00 Etapa 7 Superliga: CFR Cluj-Sepsi Sfantu Gheorghe
  • 21:45 LIVE Fotbal Club
  • 22:00 Etapa 7 Superliga: CFR Cluj-Sepsi Sfantu Gheorghe
  • 23:00 LIVE Fotbal Club
  • 21:15 LIVE Fotbal Club
  • 21:30 Etapa 7 Superliga: Rapid-Universitatea Craiova
  • 22:30 LIVE Fotbal Club
  • 23:45 LIVE Super Avancronica
  • Vezi tot programul
  • radu-naum

    MEDIA: Fotbal Club, ora 23:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE - FC CFR 1907 CLUJ SA, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OFF (29.03.2024)

    FOTBAL: CFR Cluj - Sepsi, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: ACSM POLITEHNICA IASI - AFC UTA ARAD, SUPERLIGA SUPERBET (08.12.2023)

    FOTBAL: Poli Iași - UTA, ora 18:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Manchester United v Tottenham Hotspur - Premier League - Old Trafford

    FOTBAL: Tottenham - Arsenal, ora 16:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (18.02.2024)

    FOTBAL: Oțelul - Hermannstadt, ora 13:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Logo Liga 2 / Foto: FRF.ro

    FOTBAL: Gloria Buzău - Mioveni, ora 11:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Vezi mai mult