Ultimele stiri

FOTO OFICIAL Timo Gebhart a semnat cu Steaua şi este al 10-lea transfer al campioanei

geb-1

Este oficial! Timo Gebhart este ultima achiziţie a Stelei din această perioadă de mercato.

Serena e fair-play, după înfrângerea de la Australian Open: "Meriţi acest trofeu!"

williams

Angelique Kerber a reuşit cea mai mare performanţă a carierei, după ce a câştigat primul Grand Slam din palmares. Noul număr 2 mondial a devenit prima reprezentantă a Germaniei care se impune într-o competiţie majoră, după Steffi Graf (1999, Roland Garros).

EXCLUSIV Cum îi face Dragomir echipă lui Ganea: "Marele Hagi şi bogatul Becali mă vor ajuta"

becali-dragomir

Dumitru Dragomir, noul preşedinte al Voluntariului, a fost prezent la meciul jucat de echipa sa cu bulgarii de la Pirin Blagoevgrad, scor 0-0, iar la final a spus că i-au plăcut destule lucruri la echipa antrenată de Ionel Ganea. "O să mai luăm câţiva jucători. Marele Hagi mi-a promis că mă ajută cu un jucător sau doi, iar bogatul Gigi Becali mi-a promis şi el că-mi dă doi, trei fotbalişti. Îmi pare rău că nu l-am putut lua pe Alami, de la Călăraşi, pentru că nu ne-am înţeles cu cei de la Dunărea, dar asta e. Mai există şi rateuri. Veţi vedea destule surprize la Voluntari", a afirmat fostul preşedinte al LPF.

Schimbare radicală de viziune pentru Wenger: "Nu mai poți câștiga folosind puștii"

wenger arsenal

După ce Arsenal a părăsit Cupa Ligii Angliei în urma unei înfrângeri severe cu Sheffield Wednesday (0-3), Arsene Wenger pare să își fi schimbat filosofia în privința meciurilor eliminatorii.

Halep a pierdut locul 2 WTA, după 5 luni, fiind depăşită de Kerber. Cum arată TOP 10

halep-10

Angelique Kerber a câştigat cel mai important titlu al carierei, după ce a învins-o în finala de la Australian Open pe Serena Williams. Această victorie a afectat poziţia în clasament a Simonei Halep, aceasta fiind depăşită de sportiva din Germania, şi fiind, începând de luni, locul 3 WTA.

Pantilimon dezvăluie motivul plecării de la Sunderland. E anunțat titular în Cupă

pantilimon sunderland

Costel Pantilimon s-a transferat, în această iarnă, de la Sunderland la Watford și spune că mutarea a fost surprinzătoare chiar și pentru el.Portarul în vârstă de 28 de ani a spus că plecarea lui de la Sunderland a venit după o discuție cu antrenorul Sam Allardyce, care a luat decizia de a nu se mai baza pe el.

Concurenţă mai mică pentru Steaua, la transferul lui Ivan: "Nici nu au auzit de el"

ivan-8

Andrei Ivan este cel mai dorit jucător din Liga 1: atacantul lui CS U Craiova a fost la un pas de Steaua, dar a refuzat oferta campioanei, dorind un transfer în străinătate. Ultima pistă pentru el a fost anunţată a fi AS Monaco, dar acest lucru a fost negat de Cristian Sep, un impresar român stabilit în Franţa.

VIDEO Ronaldinho, aplaudat la scenă deschisă la primul meci pentru Barcelona De Ecuador

ronaldinho barcelona

Ronaldinho se află în probe la Barcelona De Ecuador și vineri a jucat în meciul amical cu peruanii de la Universidad San Martin.

Surpriză mare la Australian Open! Kerber a învins-o pe Serena, în finală, şi e noul număr 2 WTA

kerber-1

Angelique Kerber a reuşit cea mai mare performanţă a carierei: germanca de 28 de ani a câştigat primul turneu de Grand Slam, Australian Open, după o finală incredibilă, în care a învins-o pe cea mai bună jucătoare a lumii, Serena Williams.

Cele mai puternice tridente ofensive din Europa. Lupta se dă în continuare între MSN și BBC

msn bbc

Messi, Suarez și Neymar formează în continuare cel mai eficient trident ofensiv din fotbalul european, potrivit catalanilor de la Sport.es, care au realizat o infografie în care e prezentată o ierarhie a celor mai productive triplete de atac.

Guardiola: "E imposibil să ai un astfel de sezon, iar atmosfera să nu fie bună"

pep-1

Pep Guardiola a dat asigurări că atmosfera la Bayern Munchen ''este bună'', contrar a ceea ce scria joi revista Kicker, care cita un membru al efectivului bavarez.

Performanţă pentru o româncă: a câştigat 3 meciuri într-o singură zi

elena ruse

Junioara română Elena Gabriela Ruse (18 ani) a reuşit o performanţă remarcabilă, trei victorii într-o singură zi, vineri, două la simplu şi una la dublu, în turneul de tenis ITF de la Sunrise (Florida), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.

Steaua a negociat pentru 6 "astrali", dar îi poate rata pe toţi. "Enache îşi va cere scuze"

enache-4

Steaua mai are două ţinte pentru această perioadă de transferuri, Andrei Ivan şi Gabriel Enache, dar jucătorul Astrei Giurgiu, care se află în ultimele 6 luni de contract cu liderul, e la un pas de a fi reprimit la echipă, ceea ce ar face ca echipa campioană să nu aducă niciun fotbalist giurgiuvean dintre cei 6 pe care i-a avut în vizor.

VIDEO România - Torpedo Kutaisi 5-1. Cinci marcatori pentru prima victorie a tricolorilor din 2016

captura bucurie romania

Sâmbătă, selecționata divizionară a României joacă primul meci amical din turneul de pregătire din Antalya, contra georgienilor de la Torpedo Kutaisi. Partida, cu începere de la ora 19:00, este transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro.

FOTO Mesajul motivațional al lui Adrian Mutu, după ultimele acuzații

mutu facebook

Acuzat că ar fi petrecut până dimineață alături de alți doi colegi de la ASA Tg. Mureș, Adrian Mutu a reacționat și a postat un text motivațional pe contul personal de Facebook.

Un fost dinamovist stă în calea transferului lui Andrei Ivan la Steaua

ivan-7

Steaua a fost aproape de a-l aduce pe atacantul dorit şi de Espanyol, Andrei Ivan, dar acesta a refuzat oferta. Se pare totuşi că nu numai dorinţa jucătorului de a evolua în străinătate a fost motivul pentru care nu a ajuns încă sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.

VIDEO Mesaj agresiv de la Neymar pentru un jurnalist: "Ești un prost!"

neymar messi barcelona

Neymar nu a negat că ar fi discutat la Zurich cu șefii de la Real Madrid, dar a reacționat agresiv, atunci când au apărut informații potrivit cărora ar fi fost săptămâna asta în capitala Spaniei pentru a-și negocia mutarea la clubul blanco.

VIDEO Barcelona - Laboral Kutxa 78-81. Meciul a fost decis în overtime

baschet-1

Cu două victorii şi două înfrângeri, Barcelona şi Laboral Kutxa au început derby-ul iberic de pe poziţii identice în grupa F. După trei sferturi din joc oaspeţii conduceau cu 51-44.

VIDEO Ioan Neculaie, ELIBERAT din arestul preventiv. Omul de afaceri, pus sub control judiciar

neculaie-1

Magistraţii Tribunalului Braşov au respins în noaptea trecută propunerea de arestare a lui Ioan Neculaie şi au decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de o fraudă de 5 miloane de euro.

Real nu a renunțat la De Gea! Florentino Perez vrea să-l ia și pe Lewandowski

de gea

În vară, Real Madrid a ratat transferul lui David De Gea pentru numai un minut, fiindcă Manchester United ar fi trimis după ora 0:00 contractul portarului, când perioada de mercato se închisese deja. Acum, granzii spanioli pornesc din nou pe urmele sale și îl vor și pe atacantul Robert Lewandowski.

VIDEO Barça - Atletico 2-1. Al 26-lea meci la rând fără înfrângere pentru catalani 

messi suarez atletico

Barcelona pleacă cu prima şansă în faţa lui Atletico, în duelul primelor clasate din La Liga. Catalanii pot miza din nou pe Arda Turan şi Jordi Alba, indisponibili în meciul de cupă cu Bilbao, în timp ce Neymar poate juca şi el după ce a trecut peste problemele de la gleznă. Barcelona a învins-o pe Atletico în ultimele 5 meciuri directe din cupă şi campionat.

OFICIAL Viitorul a mai perfectat un transfer! A semnat şi Pablo de Lucas

de lucas

FC Viitorul are o campanie de transferuri reuşită, în această iarnă: după Vlad Rusu, Peterson Pecanha, Herold Goulon şi Ciprian Perju, clubul lui Gică Hagi s-a înţeles cu spaniolul Pablo de Lucas, fostul jucător al Petrolului, anunţă site-ul oficial al constănţenilor.

Dinamo l-a păcălit pe Elhamed! Adevăratul motiv pentru care a picat transferul israelianului

hatem elhamed

Israelianul Hatem Elhamed a jucat doar 4 luni la Dinamo în returul sezonului trecut, dar i-a cucerit pe fani și plecarea sa a produs dezamăgire, în vară, când roș-albii îl doreau pentru un transfer definitiv, care nu a fost posibil. Acum, mijlocașul a fost foarte aproape de o revenire, dar transferul a picat în ultimul moment, dintr-un motiv greu de crezut.

OFICIAL Chelsea a rezolvat mutarea lui Pato! Detaliile contractului atacantului

pato

Chelsea a avut o primă parte de sezon foarte slabă şi londonezii au transferat un jucător de clasă pentru a rezolva problemele din atac: Alexandre Pato a fost împrumutat de la Corinthians până la finalul acestui sezon.

Marica a făcut cunoştinţă cu metodele lui Neubert: "Sunt mai tari ca afară"

marica-7

Ciprian Marica revine pas cu pas la forma fizică pe care o doreşte pentru a deveni golgheterul de care Steaua are nevoie în această a doua parte a sezonului, iar Thomas Neubert este persoana căreia îi datorează evoluţia bună din meciul cu Sturm Graz (1-0), în care a marcat un gol şi a scos un penalty.

VIDEO Marseille - Lille 1-1. Gazdele, 9 meciuri la rând fără succes, pe Velodrome

marseille

Olympique Marseille a ajuns la nouă meciuri consecutive fără victorie pe teren propriu, dupa 1-1 cu Lille, şi a stabilit un nou record negativ în istoria clubului. În cea mai neagră perioadă a sa pe Stade Velodrome din ultimii 50 de ani, fără succes din septembrie, OM a avut o primă ocazie de a deschide scorul în minutul 23, dar şutul lui N`koudou a fost parat de Enyeama.

VIDEO St. Truiden - Anderlecht 1-2. Oaspeţii s-au impus cu emoţii

anderlecht

Anderlecht s-a impus greu, scor 2-1, pe terenul lui St. Truiden, în prima partidă a etapei a 24-a din Belgia.

Analiza post cu post a steliştilor, după 1-0 cu Sturm Graz. Surpriza Chitoşcă

collage steaua-2

Steaua a obţinut a doua victoria în stagiul de pregătire din Antalya, 1-0 cu Sturm Graz, ocupanta locului 4 în Austria, la capătul unui meci în care adversarul nu i-a pus foarte multe probleme.

VIDEO Emoţii pentru tricolori, înainte de amicalul cu Torpedo Kutaisi (19:00, Digi Sport 1)

romania-5

Tricolorii convocaţi la echipa naţioanală aşteaptă, cu emoţii, amicalul cu Torpedo Kutaisi. Vor să demonstreze că merită la Euro şi promit victoria.

Noul Martial. AS Monaco vrea să îl împrumute pe Andrei Ivan

ivan fb

Dorit în continuare de Reghecampf în Ghencea, Andrei Ivan este şi în vizorul lui AS Monaco. Monegascii îl vor, la fel ca şi Espanyol, sub formă de împrumut, urmând a

  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:20 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • FOTBAL: AFC HERMANNSTADT SIBIU - ACSM POLETEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (24.11.2023)

    FOTBAL: FC Hermannstadt – Poli Iași, ora 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FCU 1948 CRAIOVA - AFC UTA ARAD, SUPERLIGA SUPERBET (29.10.2023)

    FOTBAL: UTA Arad – FCU Craiova 1948, ora 18:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:FCSB-UNIVERSITATEA CRAIOVA, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (7.04.2024)

    FOTBAL: Universitatea Craiova - FCSB, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Italy: Serie a football match SSC Napoli vs Inter SSC Napoli Victor Osimhen , Khvicha Kvaratskhelia (ssc Napoli) during

    FOTBAL: Udinese - Napoli, ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 3

  • Coventry City v Manchester United - Emirates FA Cup - Semi Final - Wembley

    FOTBAL: Crystal Palace - Manchester United, ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Vezi tot programul

Vezi mai mult